Ascultă Radio România Actualitaţi Live

USL cere sancţionarea Robertei Anastase şi a lui Ioan Oltean

USL cere sancţionarea liderilor PDL, Roberta Anastase, a lui Ioan Oltean şi a Mariei Barna, pe care îi acuză de încălcarea preverilor legale, la votul Plenului reunit al Parlamentului.

USL cere sancţionarea Robertei Anastase şi a lui Ioan Oltean

Articol de Simona Mihăescu, 28 Septembrie 2011, 15:33

USL cere sancţionarea a trei lideri PDL ai Camerei Deputaţilor pentru încălcarea prevederilor legale la votul din Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, privind numirile la şefia Curţii de Conturi, a Comisiei pentru Supraveghere a Asigurărilor şi a Consiliul Economic şi Social.

Cei trei lideri acuzaţi de USL că ar fi încălcat regulamentul sunt :preşedintele Camerei, Roberta Anastase, vicepreşedintele Ioan Oltean şi preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe, Maria Barna.

Într-un comunicat remis presei, USL susţine că " aceste numiri s-au efectuat cu încălcarea prevederilor legale şi, în consecinţă, numirile sunt lovite de nulitate şi nu pot fi opozabile terţilor".

În document se susţine că actuala majoritate parlamentară, "prin reprezentanţii săi în conducerea Parlamentului şi a Comisiilor de buget, finanţe, bănci au făptuit acte administrative prin fals şi uz de fals, infracţiuni pedepsite de lege".

"Numirile pentru aceste instituţii se fac de către Parlament la propunerea comisiilor de specialitate, în baza rapoartelor întocmite în acest sens, comisii care fac selecţia candidaţilor şi propun candidaturile valabile plenului pentru vot".
Atât timp cât rapoartele sunt nevalide, nici numirile nu sunt legale. În cadrul plenului din 20 septembrie a.c., preşedintele Comisiei de buget din Senat a spus de la tribuna Parlamentului că numai 5 membri din 11 au fost prezenţi, deci şedinţa comisiei s-a desfăşurat în condiţii de lipsă de cvorum, în consecinţă nelegal", se susţine în comunicat.

USL aminteşte că în şedinţa comună din 27 septembrie 2011 secretarul Comisiei de buget din Camera Deputaţilor a declarat de la aceeaşi tribună, că la şedinţa comisiilor reunite de buget au fost numai 5 senatori din 11, deci aceeaşi situaţie de lipsă de cvorum şi ca urmare nu se putea lucra, cu atât mai mult, nu se puteau lua decizii.

"Am adus la cunoştinţa conducerii şedinţelor comune ale comisiilor, care n-au ţinut cont de regulament şi au întocmi şi semnat rapoarte nelegale, dar acelaşi lucru l-au făcut şi preşedinţii de şedinţe comune ale Parlamentului, doamna Roberta Anastase şi domnul Ioan Oltean.Aceştia au supus la vot documente nelegale", se scrie în comunicat.

USL anunţă că va sesiza "Comisia juridică din Camera Deputaţilor privind încălcarea regulamentului de către preşedintele Roberta Anastase, vicepreşedintele Ioan Oltean şi respectiv preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, Maria Eugenia Barna, în vederea sancţionării potrivit regulamentului şi Comisia juridică din Senat pentru a constata lipsa de cvorum de la şedinţele reunite ale Comisiilor de buget, finanţe şi bănci ca urmare a protestului, prin neprezentare, a senatorilor opoziţiei fără de care nu se pot desfăşura lucrările potrivit art.12 din Regulamentul şedinţelor comune şi care să constate nulitatea raportului prezentat Plenului reunit"

În comunicat se mai precizează că USL nu recunoaşte aceste numiri şi avertizează că "atunci când va avea majoritatea parlamentară va proceda la anularea votului nelegal şi va relua procedurile de numire în condiţiile cerute de lege şi regulamente".

Comunicatul de presă remis de Uniunea Social Democrată este semnat de viceliderul PNL, deputatul Eugen Nicolăescu şi de liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"