Ascultă Radio România Actualitaţi Live

AUDIO Traian Băsescu: România, la un pas de izolare

Preşedintele Traian Băsescu a spus, într-o declaraţie de presă, că "România este pe marginea prăpastiei şi că riscă să fie izolată pentru mult timp", din cauza faptului că statul de drept este pus "sub semnul întrebării".

AUDIO Traian Băsescu: România, la un pas de izolare

Articol de Luminiţa Apostolescu, 14 Ianuarie 2014, 17:09

Principalele declarații ale șefului statului susținute la Palatul Cotroceni, în format LIVE TEXT:

Vizita doamnei Victoria Nuland

"Vizita Victoriei Nuland a fost tratată de unii ca o vizită de a ne felicita la 10 ani de la intrarea în NATO sau ca o vizită ca să ne bată pe spate.

Mesajul adevărat este un mesaj care trebuie să-i îngrijoreze pe români și, în egală măsură, pe politicieni.

Nu ma joc cu vorbele. D-na Nuland nu a venit nici în calitate de asistent al secretarului de stat, nici în calitate de turist.

Calitatea a fost de emisar al Guvernului SUA care a avut de tranamis un mesaj extrem de serios: și acesta a fost legat de statul de drept din Romania, care începând din vara anului 2012 este continuu pus sub semnul întrebării.

SUA și UE au investit enorm ca insituțiile din România să funcționeze în mod similar cu instituțiile din oricare alt stat de drept".

AUDIO Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu

►România, pe marginea prăpastiei

"Problema majoră este că majoritatea parlamentară a recidivat față de momentul din vara anului 2012.

Toată lumea a sperat că după alegeri acest lucru nu se va mai repeta.

În schimb, comportamentul actualei majorități a fost de șubrezire a statului de drept.

Ceea ce a constatat emisarul Victoria Nuland nu rămâne în biroul domniei sale, se distribuie în întreg sistemul politic al SUA, de la Casa Albă până la Parlament, putere, opoziți, structuri de securitate și așa mai departe.

Vreau să înțeleagă și românii, și politicienii că suntem cu un pas în prăpastie.

În cazul în care majoritatea politică recidivează și continuă atacurile asupra statului de drept, prin legislație sau declarații, România riscă să fie izolată pentru mult timp.

Suntem pe marginea prăpastiei. Dacă majoritatea parlamentară, în frunte cu Victor Ponta și Crin Antonescu, va continua atacurile asupra statului de drept, riscăm intrarea într-o lungă perioadă de izolare.

Atacurile premierului asupra sistemului de justiție sunt o îngrijorare pentru partenerii noștri.

Justiția este importantă pentru că, atâta timp cât nu există un stat de drept și legi care se aplică, comunitatea de afaceri nu are încredere să facă investiții.

Cum putem fi convingători că putem să apărăm țara și aliații noștri aici la frontieră de terorism dacă nimeni nu are certitudinea că România va continua să consolideze justiția?

Cum poate cineva încredere într-un stat membru NATO în care justiția devine facultativă sau controlată politic"?

►România, la un pas de izolare

"Îngrijorarea este maximă și România se află la un pas de a fi izolată.

Un picior l-am pus deasupra prăpastiei.

Am primit în timp scurt, din ambele părți, și de la partenerul strategic SUA vizita emisarului și votul de azi, semnale că în urma nerespectării statului de drept se vor lua măsuri.

N-aș vrea ca aceste afirmații să fie tratate politic, pur și simplu îmi fac datoria să informez și populația, și politicienii, printr-o ieșire publică, asupra faptului că nu mai pot continua să mintă - mă refer aici la politicieni - și că suntem într-un moment dificil. Mesajele primite au fost exprimate diplomatic, dar ferm".

►Apel la politicienipentru respectarea independenței justiției

"Fac un apel la politicieni, în frunte cu Victor Ponta și Crin Antonescu, să înțeleagă că au adus țara într-un moment dificil prin atitudinile față de justiție.

Nimeni nu-i crede că este o justiție controlată de președinte, pentru că oricât au căutat, n-au găsit niciun procuror sau judecător care să spune că am dat eu comenzi.

În aceste condiții, nu-i crede nimeni, dar fac rău României în afirmațiile pe care le perpetuează.

Cea mai mare problemă pe care o avem acum este neîncrederea în România.

Toți partenerii noștri pun sub semnul întrebării ireversibilitatea progreselor făcute în ceea ce privește independența justiției.

►Moment de cumpănă

Suntem într-un moment de cumpănă.

În ceea ce mă privește, vreau să fie foarte clar că nu am nimic de negociat și că îngrijorarea mea este să-i apăr pe cei care au fost furați și nu pe cei care au furat.

Eu nu am nicio problemă din acest punct de vedere și comportamentul meu este tranșant de nouă ani.

Încerc, prin bătălia pentru independența justiției, să răspund la ceea ce au nevoie cei care au fost furați și nu la nevoile celor care au furat.

Acesta este obiectivul meu și va rămâne așa până în ultima zi a mandatului".

►Acciza suplimentară la carburant să nu se introducă

"Se apropie vizita FMI, decizia mea este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă.

Vedem toți că a fost o minciună că va scădea prețul la combustibil începând cu 1 ianuarie.

N-a scăzut deloc, ci chiar a crescut.

Dacă de la 1 aprilie vom mai adăuga 41,8 bani la prețul fiecărui litru de motorină și benzină se va simți mai puternic în prețuri și inflație.

I-am transmis Guvernului și Parlamentului locul de unde trebuie reduse cheltuielile.

Cu ocazia vizitei FMI, voi fi foarte atent ca recomandările de țară care au fost făcute României de către CE să fie introduse în scrisoarea pentru Fond și în scrisoarea pentru UE. "

►Referendumul pentru modificarea Constituției, trăsnaia USL

"Aș vrea sa discut despre ultima trăsnae a alianței USL, cea a Constituției, pe care vor sa o treacă prin referendum, odata cu europarlamentarele.

USL va trebui să țină cont de câteva lucruri foarte importante: în primul rând, decizia CC 682 din 2012 în care se spune că este obligatoriu rezultatul referendumului care viza Parlament unicameral și număr maxim de 300 de parlamentari.

Nu cred că la un interval atât de scurt CCR își va schimba jurisprudența".

►Crin Antonescu în rolul mincinosului

"Povestea pe care vrea să o transmită Crin Antonescu, care și-a asumat rolul mincinosului, nu va trece de Curtea Constituțională.

S-au aruncat într-o minciună publică ambii lideri ai USL-ului, care va duce la dezorientarea electoratului. Nu cred că un proiect de constituție care nu va ține cont de referendumul din 2009 va trece de Curtea Constituțională".

Prevederea că partidul cu cel mai mare număr de mandate să desemneze primul-ministru, în locul președintelui, ste o altă trăsnaie.

În foarte multe democrații, mandatul de premier se poate da și partidului cu cel mai mic număr de mandate intrat în Parlament.

Pe propunerea PSD-ului, vom avea situații în care nimeni nu se va duce la Guvernare, iar cu un partid care a luat 30% nu poți guverna.

Asta va duce la instabilitate. PSD-ul trebuie să se gândească și la țară. Niciun partid nu va fi dispus să-i dea un cec în alb PSD-ului.

Nu trebuie să facem o Constituție pentru interesele lui Ponta și Crin de astăzi, ci pentru viitorul României."

Legea parteneriatului public-privat, retrimisă Parlamentului

"Ce mi se pare foarte important este legea parteneriatului public-privat.

L-am auzit glăsuind pe avocatul Șova.

Am trimis-o înapoi pentru două motive. Primul este legat de articolul 38, unde spune domnul Șova că din motive excepționale legate de interesul național și local, parteneriatul public poate fi denunțat unilateral.

Oameni buni, nu va veni nimeni la un parteneriat public-privat.

Care sunt criteriile după care constați tu că după începerea derulării contractului apar niște probleme care să-ți justifice ține întreruperea contractului.

Trebuiesc prezentate în lege toate condițiile, pentru că eu nu spun că nu poate fi o astfel de situații.

A mai venit domnia sa cu o idee, la art. 42: înlocuirea parteneriatului privat se poate face fără o procedură de atribuire. Întrerupi un parteneriat, după care îți pui omul să continue lucrare, fără licitație. Nu va veni nimeni în parteneriate fără precizări. Situațiile trebuiesc descrise și definite în lege.

Înțeleg ca se mai plânge Victor Ponta ca îi trimit legile înapoi. Recunosc că sunt foarte proaste și nu am ce să fac, nu le pot lăsa sa intre în circuit cu o calitate atât de proastă.

Plângea și de legea minelor, nu-i la mine, nu știu pe unde a pierdut-o, poate a uitat-o printr-un sertar pe acolo".

Legea privind cumpărarea terenurilor agricole, retrimisă Parlamentului

"În sfârșit, înțeleg că plânge parte din clasa politică legat de faptul că am trimis înapoi care vizează legea privind cumpărare de teren agricol în extravilan de către persoane fizice. În spatele acestei legi este de fapt o altă lege.

În articolul 2 introduce și persoanele juridice de pe teritoriul UE.

Aici este un clinci: persoană juridică de pe teritoriul UE este Agenția Domeniilor Statului. Este clar că legea este destinată să creeze confuzie.

La un alt articol, ADS-ul este desemnat autoritate care reglementează regulile după care se fac vânzări. Așadar, cel care are drept de preempțiune în numele statului este și reglementator.

Așa ceva nu se poate. Normele de aplicare nu trebuie date în 30 de zile".

Ce au propus partidele din coaliție la consultările de la Palatul Cotroceni
Știri 22 Aprilie 2026, 21:53

Ce au propus partidele din coaliție la consultările de la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan a deschis miercuri dimineaţă, porţile Palatului Cotroceni pentru liderii partidelor din fosta...

Ce au propus partidele din coaliție la consultările de la Palatul Cotroceni
Consultări la Palatul Cotroceni pentru depășirea crizei politice
Știri 22 Aprilie 2026, 07:33

Consultări la Palatul Cotroceni pentru depășirea crizei politice

Miliarde din PNRR, care trebuie absorbite până la final de august şi contractele de apărare, tot de zeci de miliarde de euro...

Consultări la Palatul Cotroceni pentru depășirea crizei politice
PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan
Știri 20 Aprilie 2026, 19:10

PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan

97,7% dintre cei 5.000 de membri ai organizaţiilor judeţene şi ai Consiliului Politic Naţional al PSD s-au pronunţat pentru...

PSD a decis retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan
Președintele Nicușor Dan afirmă că nu are un alt nume pentru funcția de premier
Știri 20 Aprilie 2026, 19:03

Președintele Nicușor Dan afirmă că nu are un alt nume pentru funcția de premier

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că se va consulta cu partidele ori de câte ori va fi nevoie, pentru a găsi o soluţie de...

Președintele Nicușor Dan afirmă că nu are un alt nume pentru funcția de premier
Senatul dezbate ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului
Știri 20 Aprilie 2026, 10:33

Senatul dezbate ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului

Prin document, Guvernul a impus anumite plafoane şi restricţii până la finalul iunie, în încercarea de a atenua criza...

Senatul dezbate ordonanţa de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului
Restructurarea primului lot de companii de stat, pe masa guvernului
Știri 20 Aprilie 2026, 10:03

Restructurarea primului lot de companii de stat, pe masa guvernului

Executivul ar urma să aprobe săptămâna aceasta un memorandum în baza căruia să înceapă restructurarea unui prim lot de...

Restructurarea primului lot de companii de stat, pe masa guvernului
Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea unei demisii
Știri 20 Aprilie 2026, 09:57

Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea unei demisii

Premierul respinge categoric ideea unei demisii, în ciuda presiunilor de la sediul PSD şi anunţă că portofoliile miniştrilor...

Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea unei demisii
Marian Neacşu (PSD):  Vom porni o criză politică şi ne asumăm acest lucru
Știri 20 Aprilie 2026, 09:47

Marian Neacşu (PSD): Vom porni o criză politică şi ne asumăm acest lucru

PSD va decide viitorul executivului în cadrul unei consultării interne.

Marian Neacşu (PSD): Vom porni o criză politică şi ne asumăm acest lucru