Traian Băsescu, fost preşedinte al României

"Oare dacă ambasadorul Germaniei la Bucureşti ar fi întrebat de un jurnalist român de ce nu sunt arestaţi preventiv cei responsabili de înşelătoria germană, ce ar răspunde?"

Adăugat: 26 Septembrie 2015
Ultima actualizare:26 Septembrie 2015

Politica Romaneasca
Foto: Traian Băsescu, fostul preşedinte al României
trimite pe mail

Fostul preşedinte Traian Băsescu  a postat pe un site de socializare un mesaj în care afirmă că nu a auzit despre nicio arestare fără judecată la Volkswagen.

În context, Traian Băsescu face o comparaţie între modul în care acţionează oficialii străini în România la arestarea preventică " atunci când este vorba despre suspiciuni de corupţie", şi cum reacţionează când este vorba despre compania germană Volkswagen.

"La Bucureşti, frecvent, ambasadorii SUA, Germaniei, Marii Britanii sau Olandei salută public anticorupţia manifestată prin arestările fără judecată (preventive) atunci când este vorba despre suspiciuni de corupţie. În Germania n-am auzit despre nicio arestare fără judecată (preventivă) la Volkswagen şi la autoritatea de stat care, împreună, au înşelat consumatori de pe toate continentele măsluind cu bună ştiinţă caracteristicile tehnice a peste 11 milioane de maşini vândute, furând sume uriaşe din buzunarele cetăţenilor. Oare dacă ambasadorul Germaniei la Bucureşti ar fi întrebat de un jurnalist român de ce nu sunt arestaţi preventiv cei responsabili de înşelătoria germană, ce ar răspunde? Ne-ar spune cumva că în Germania trebuie respectate drepturile omului şi prezumţia de nevinovăţie? Dar în România?", a scris sâmbătă Traian Băsescu pe Facebook.

Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor făcute de autorităţile SUA cu privire la emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA), aminteşte Agerpres.



Autor:
Simona Mihăescu
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
26 Septembrie 2015


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza