Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Tokeș este o amenințare pentru România"

Partidul Social Democrat solicită preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc să ia o poziţie oficială față de declarația lui Laszlo Tokes, potrivit căreia românii trebuie să iasă în stradă pentru obținerea autonomiei Ținutului Secuiesc.

"Tokeș este o amenințare pentru România"

Articol de Luminiţa Apostolescu, 23 Iulie 2010, 18:05

Partidul Social Democrat solicită preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc să ia o poziţie oficială.


Vicepreşedintele PSD, senatorul Titus Corlăţean, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă că, potrivit Constituţiei, aceste obiective nu pot fi atinse prin mijloace democratice, având în vedere că România este un stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil.


"Aceste declaraţii sunt absolut inacceptabile şi condamnabile, în special acel îndemn de a ieşi în stradă adresat cetăţenilor români de etnie maghiară care locuiesc în judeţele Harghita şi Covasna, pentru atingerea acestui obiectiv, autonomie sau chiar independenţă. Sunt declaraţii inacceptabile şi condamnabile şi ele trebuie condamnate de întreaga clasă politică românească. Solicităm preşedintelui Traian Băsescu, guvernului şi primului ministru Emil Boc să prezinte o poziţie clară oficială şi publică cu privire la aceste aspecte extrem de importante", a spus Titus Corlatean.


PSD anunţă că, odată cu începerea sesiunii PE din toamnă, va cere retragerea lui Laszlo Tokes din funcţiile pe care le deţine şi susţine că poziţia europarlamentarului reprezintă un atac la adresa statalităţii României, acesta devenind o ameninţare nu doar pentru ţara noastră, ci şi pentru Europa.


"Partidul Social Democrat consideră că poziţia europarlamentarului Laszlo Tokes reprezintă un atac la adresa statalităţii României, prin instigarea comunităţii maghiare la manifestări violente împotriva prevederilor Constituţiei României. Tokes devine o ameninţare nu doar pentru România, dar şi pentru Europa", se arată într-un comunicat al PSD.


În opinia social-democraţilor, "un astfel de comportament şi o astfel de poziţie trebuie respinse de orice partid şi politician responsabil, din plan naţional şi din plan european".


"Abordarea lui Laszlo Tokes este deopotrivă antinaţională şi antieuropeană. La toamnă, când va reîncepe sesiunea Parlamentului European, PSD va cere retragerea lui Laszlo Tokes din funcţiile pe care le deţine", anunţă PSD, adăugând că va întreprinde alături de partenerii europeni măsuri pentru sancţionarea acestui tip de comportament.


PSD cere, de asemenea, o poziţie oficială din partea UDMR cu privire la afirmaţiile europarlamentarului susţinut de Uniune.


"PSD solicită Uniunii să spună public dacă susţine abordările separatise ale parlamentarului european. UDMR este o formaţiune politică aflată în Guvernul României şi trebuie să se supună legilor şi Constituţiei României. În spiritul respectării legilor şi Constituţiei României, UDMR ar trebui să se dezică de atitudinea instigatoare a lui Laszlo Tokes", se arată în comunicat.


Totodată, PSD apreciază că PDL şi Traian Băsescu au comis o greşeală inacceptabilă prin susţinerea lui Laszlo Tokes pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European.


"După cum se observă, PDL a susţinut şi a promovat un politician care trage cu toate armele în Constituţia României şi în statul român. Preşedintele şi Guvernul trebuie să ia, cât mai degrabă, poziţie faţă de declaraţiile făcute de europarlamentarul Laszlo Tokes", se mai arată în comunicat.


Premierul Emil Boc a reacţionat tranşant, spunând că România are o Constituţie care trebuie respectată şi care nu se discută.


Vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo a declarat la Școala de Vară care se desfășoară în aceste zile la Balvanyoș, potrivit căruia, maghiarii trebuie să iasă în stradă pentru autonomia Ţinutului Secuiesc şi să adopte modelul catalan.


" Domnul preşedinte al UDMR a fost de părere că s-ar putea să nu putem dobândi autonomia Ţinutului Secuiesc şi în acest caz nu vom avea instrumente pentru a o dobândi, totuşi. Eu i-am răspuns că nu există o situaţie în care să nu ai un oarecare instrument pentru dobândirea autonomiei, în ultimul caz trecem pe străzi, aşa cum o fac cei din Catalonia, unde chiar recent a avut loc o demonstraţie enorm de mare, şi secuimea este în stare s-o facă", a spus Laszlo Tokes.

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite