Tiberius Brădăţean propune sucevenilor reabilitarea blocurilor cu bani europeni

Tiberius Brădăţean, candidatul PSD la Primăria Suceava, propune reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe cu bani europeni.

Adăugat: 23 Mai 2016
Ultima actualizare:23 Mai 2016

Politica Romaneasca
Foto: Tiberius Bradăţean- sursa Facebook
trimite pe mail

Corespondentul RRA, Mihaela Buculei, a aflat la conferinţa de presă susţinută de candidatul social-democrat, ce prevede programul prezentat de Tiberius Brădăţean.

"Când vorbim de reabilitare termică nu ne referim la simpla anvelopare a blocurilor. Este vorba despre un proces care presupune izolarea atât a planşeurilor, cât şi a plafoanelor, subsolurilor, casei scărilor; acolo unde este cazul, renovarea şi amplasarea de lifturi, presupune inclusiv reabilitarea reţelei termice din acele clădiri", a explicat Tiberius Brădăţean.

Candidatul PNL la Primăria Drobeta-Turnu Severin, Daniel Cârjan, a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă soluţiile la problema furnizării agentului termic pentru cei 80.000 de locuitori ai oraşului.

"Obligaţia noastră este să ne asigurăm că vom avea apă caldă şi căldură în iarna care urmează. De aceea, varianta este tot actuala termocentrală. Aşa cum a furnizat apă caldă şi căldură, agent termic, populaţiei în iarna care a trecut, cu siguranţă că poate s-o facă şi iarna următoare. Iar în acest sens, cu sprijinul Guvernului României, cu sprijinul Ministerului Energiei, termocentrala poate fi conservată şi menţinută, astfel încât în următoarea iarnă să avem apă caldă şi căldură", a spus candidatul PNL, Daniel Cârjan.

Marius Stan candidează pentru un nou mandat de primar al Galaţiului, din partea UNPR.

Corespondentul RRA Maria Măndiţă transmite că la inaugurarea străzii Mihai Bravu din oraş, Marius Stan a anunţat că va propune Consiliului Local un proiect de hotărâre pentru reabilitarea caselor de patrimoniu din zonă.

"Sper ca prin promovarea noului regulament, prin mărirea impozitului de cinci ori pe acele clădiri, să putem să determinăm proprietarii clădirilor să le repună în starea iniţială, să le modernizeze şi să le aducă la un standard corespunzător lucrării pe care noi am făcut-o, rămânând pe lucrare o investiţie pe banii de la BERD şi un pic de bani din bugetul propriu", a precizat el.

Candidatul UDMR pentru Consiliul Local Baia Mare, Kovács Richárd, mizează pe o prezenţă bună la vot la alegerile din 5 iunie din partea comunităţii maghiare, pentru realizarea obiectivelor sale.

Pentru dezvoltarea oraşului, el propune atragerea de investitori atât din ţară, cât şi din străinătate.

"Nu avem destui investitori. Avem câţiva investitori, dar nu sunt îndejuns. Avem investiţii mari făcute în administraţiile precedente, dar nu este de ajuns. Trebuie să creăm premisele pentru a veni mai mulţi investitori în Baia Mare, atât local - aici mă refer naţional - cât şi europeni, sau străini, chiar şi din afara Europei", a atras atenţia Kovács Richárd.

Daniel Barbu candidează din partea ALDE pentru fotoliul de primar general al Capitalei.

După cum transmite redactorul RRA Andrei Şerban, candidatul ALDE le propune bucureştenilor o implicare activă în administrarea oraşului în care trăiesc.

El explică şi cum va proceda pentru a realiza comunicarea între administraţie şi cetăţeni.

"Noi contăm pe acest ajutor, trimiţându-le acasă un chestionar, cu un plic de retur - e mult mai ieftin decât să-i convoci la urne într-o duminică, să organizezi centre de votare, să tipăreşti buletine de vot. Sigur, nu va fi un referendum în sensul prevăzut de lege, dar va fi un referendum de care evident că primarul general, primarii de sector nu vor putea să nu ţină seamă de ceea ce cetăţenii vor dori", a sublinuat candidatul ALDE.

Candidatul PMP pentru Primăria Sectorului 1, Eugen Tomac, propune construirea unui centru de afaceri, pentru a rezolva problema locurilor de muncă din sector.

"În 2016 avem 1.000 de hectare de teren ocupate de sectorul de afaceri. Sunt sigur că în următorii patru ani de zile putem mări cu 15% suprafaţa de teren ocupată de noi activităţi economice. Şi asta înseamnă performanţă, asta înseamnă responsabilitate, asta înseamnă viziune şi locuri de muncă bine plătite pentru cetăţenii sectorului nostru", a arătat Tomac.



Autor:
Petruţa Dinu
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
23 Mai 2016


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza