Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Spania, în doliu naţional

Premierul spaniol Mariano Rajoy a anunţat vineri trei zile de doliu naţional, după atentatul de la Barcelona, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 13 oameni, iar alte zeci au fost răniţi, informează DPA, preluată de Agerpres.

Spania, în doliu naţional

Articol de Florin Lepădatu, 18 August 2017, 07:43

Drapelele naţionale vor fi coborâte în bernă până duminică la miezul nopţii.

Rajoy şi-a întrerupt concediul după atentat şi a ajuns joi seara în metropola catalană, pentru a coordona reacţia autorităţilor.

El a declarat, puţin după miezul nopţii de joi, că Spania este din păcate obişnuită cu "durerea absurdă şi iraţională provocată de terorism", referindu-se la deceniile de atentate ale grupării separatiste basce ETA, soldate cu aproape 800 de morţi, până în 2011.

"Nu suntem uniţi doar în doliu.Suntem mai presus de orice uniţi în voinţa de a-i învinge pe cei care doresc să ne ia valorile şi modul de viaţă", a mai spus premierul.

"Ştim şi că teroriştii pot fi învinşi, cu unitate instituţională, cu colaborarea poliţiei, cu măsuri de prevenire, cu sprijin internaţional şi cu hotărârea nestrămutată de a apăra valorile civilizaţiei noastre", a arătat el.

Rajoy a menţionat atacurile din ultimele luni de la Berlin, Manchester, Londra, Nisa, Paris şi Stockholm şi a insistat asupra necesităţii cooperării internaţionale, deoarece terorismul este o ameninţare globală la care reacţia trebuie să fie de asemenea globală.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor