Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Senatul analizează o nouă cerere a DNA de reţinere şi arestare a lui Darius Vâlcov

Conducerea Senatului va analizează astăzi cea de-a doua cerere a procurorilor de încuviinţare a arestării preventive în cazul senatorului Darius Vâlcov, pentru fapte de corupţie.

Senatul analizează o nouă cerere a DNA de reţinere şi arestare a lui Darius Vâlcov

Articol de Politica Romaneasca, 30 Martie 2015, 08:23

Documentul va fi apoi repartizat Comisiei juridice.

Senatorul PSD este acuzat de fapte săvârşite în calitate de ministru şi de senator, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia.

Aceasta este a doua cerere formulată de procurori, după cea aprobată deja de plenul Senatului, săptămâna trecută, în dosarul în care Darius Vâlcov este acuzat de fapte de corupţie săvârşite în perioada în care era primar de Slatina.

În prezent, Darius Vâlcov este cercetat în arest la domiciliu, după ce plenul Senatului a aprobat o solicitare similară a procurorilor într-un alt dosar de corupţie, din perioada când era primar al oraşului Slatina.

Acuzațiile DNA

"În 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări", se arată într-un comunicat al DNA.

Procurorii susţin că, în noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt', al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) 'Oltul'. ADI a delegat serviciile de alimentare cu apa şi canalizare în aria de implementare a proiectului 'Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt".

DNA precizează că în cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava", "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina" şi "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt".

Anchetatorii mai susţin că în baza acestei înţelegeri, începând cu decembrie 2010, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

"Începând cu jumătatea anului 2012, datorită unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Darius Vâlcov. În acest context, suspectul Vâlcov l-a pus în legătura pe omul de afaceri o persoană cu funcţie de conducere din cadrul Primăriei, care, având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie platite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens", mai menţionează sursa citată.

DNA arată că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înţelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Știri 14 Aprilie 2024, 09:53

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare

În competiţia electorală din 9 iunie intră toate partidele cunoscute pe scena politică românească.

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Știri 12 Aprilie 2024, 10:24

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie

Guvernul a aprobat mai multe ordonanțe care vin în sprijinul autorităților locale.

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Știri 12 Aprilie 2024, 10:14

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante

România va continua să sprijine Ucraina pe toate palierele, atât timp cât va fi nevoie, a declarat preşedintele Klaus...

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Premierul Marcel Ciolacu participă la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24"
Știri 11 Aprilie 2024, 10:01

Premierul Marcel Ciolacu participă la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24"

Peste 2.000 de militari, din 12 ţări, se antrenează în zona costieră a Mării Negre şi în Delta Dunării, pentru diferite misiuni.

Premierul Marcel Ciolacu participă la exerciţiul multinaţional "Sea Shield 24"
S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru europarlamentare
Știri 11 Aprilie 2024, 07:51

S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru europarlamentare

Principalele partide politice au depus liste de candidaţi la alegerile europarlamentare.

S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru europarlamentare
Klaus Iohannis: Trebuie intensificate eforturile pentru a consolida baza de rezervişti şi pentru a moderniza infrastructura de transport
Știri 10 Aprilie 2024, 14:27

Klaus Iohannis: Trebuie intensificate eforturile pentru a consolida baza de rezervişti şi pentru a moderniza infrastructura de transport

Actualul context, generat de războiul de la graniţele noastre, creşte relevanţa României ca pilon de securitate şi stabiliate...

Klaus Iohannis: Trebuie intensificate eforturile pentru a consolida baza de rezervişti şi pentru a moderniza infrastructura de transport
Cine este scutit de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale
Știri 09 Aprilie 2024, 19:25

Cine este scutit de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale

Guvernul a stabilit categoriile de persoane scutite de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale.

Cine este scutit de la plata contribuţiei sociale pentru concediile medicale