Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Semnal de alarmă privind posibile riscuri ale exploatării gazelor de şist

Două organizaţii neguvernamentale susţin că sunt riscuri potenţiale ale exploatării gazelor de şist şi că nu există studii credibile pe acest subiect.

Semnal de alarmă privind posibile  riscuri ale exploatării gazelor de şist

Articol de Radio România, 29 Noiembrie 2012, 13:43

Asociaţia ALMA-RO şi Coaliţia pentru Mediu atrag atenţia cu privire la riscurile potenţiale ale exploatării gazelor de şist în România.

La finalul unei audieri publice pe această temă, concluziile se referă la riscuri încă insuficient cunoscute, explică preşedintele Fundaţiei pentru Pluralism, Liana Popa, unul din experţii care au participat la audiere.

"Nu există informaţii clare despre riscurile legate de poluarea solului, a apei, de asemenea riscuri seismice, pentru că nu există date despre riscurile potenţiale ale fracţionării hidraulice, în contextul în care unele perimetre concesionate se află în zone, cum ar fi de exemplu Vidraru-Snagov-Shabla, zonele din Dobrogea", a spus Liana Popa.

Cele două organizaţii au subliniat, de asemenea, lipsa unor studii independente, credibile, referitoare la exploatarea gazelor de şist, problemele de mediu, lipsa transparenţei, subiectivismul specialiştilor în dezbaterile referitoare la gazele neconvenţionale.

"Metoda fracturării hidraulice este utilizată şi în recuperarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale. În cazul gazelor neconvenţionale, care conţin molecule de combustibil, metoda nu este bine pusă la punct astfel încât să elimine riscul seismelor, modificarea componenţei apei freatice. De asemenea, nu sunt informaţii clare referitoare la impactul asupra solului, deci vegetaţiei şi faunei", a menţionat Liana Popa.

Acordurile petroliere aprobate pentru Chevron, "ilegale"

Acordurile petroliere de explorare - dezvoltare - exploatare a gazelor de şist aprobate pentru Chevron sunt ilegale, în condiţiile în care definiţiile conţinute nu sunt corecte, iar pentru gazele neconvenţionale nu există o legislaţie în vigoare, potrivit Raportului Comisiei de Experţi realizat în urma audierii publice pe tema explorării şi exploatării gazelor neconvenţionale în România.

"Concluziile audierilor organizate pe această temă arată că acordurile petroliere de explorare - dezvoltare - exploatare a gazelor de şist aprobate pentru Chevron sunt în afara legii, deci sunt ilegale. În consecinţă, ele trebuie să fie de urgenţă anulate", a declarat prof.univ.dr. Afrodita Iorgulescu.

Reprezentanţii ONG-urilor susţin că definiţia gazelor naturale şi a celor neconvenţionale nu este conformă cu realitatea în cele trei acorduri petroliere ale Chevron şi că Legea petrolului nu se referă şi la gazele neconvenţionale, iar astfel, cele trei acorduri devin ilegale.

Raportul precizează că în lipsa unei strategii naţionale de dezvoltare, a strategiilor sectoriale, fără o legislaţie adecvată, avizarea unei investiţii de tipul valorificării gazelor de şist este inoportună.

"'În consecinţă, Guvernul trebuie să susţină în Parlament proiectul de lege privind interzicerea folosirii în România a metodei fracturării hidraulice a rocilor în explorarea - dezvoltarea - exploatarea hidrocarburilor lichide sau gazoase, depus la Camera Deputaţilor", a adăugat Afrodita Iorgulescu.

O decizie concretă privind folosirea gazelor de şist se lasă aşteptată

Compania americană Chevron a obţinut licenţe pentru exploatarea acestui tip de gaz în România, dar o decizie concretă ar urma să fie luată de guvern în următoarea perioadă.

Gazele de şist se află la o adâncime mai mare decât zăcămintele de gaz convenţional, iar exploatarea lor implică fisurarea rocilor, ceea ce, spun unele organizaţii de mediu, riscă să ducă la poluarea pânzei freatice.

Franţa şi Bulgaria au interzis utilizarea procedurii, în timp ce alte ţări o justifică prin costurile reduse şi prin faptul că arderea acestui combustibil este mai puţin poluantă decât în cazul cărbunelui sau al petrolului.

Exploatarea gazelor de şist, mai arată susţinătorii procedurii, ar permite României să-şi reducă dependenţa faţă de importurile de gaze naturale.

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Știri 04 Noiembrie 2026, 09:00

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie

Premierul Luca Niculescu a afirmat că va face publice date mai precise despre majorare atunci când va cunoaşte întreaga...

Pensiile vor fi indexate anul viitor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
Știri 04 Noiembrie 2026, 08:57

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului

Propunerea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR, care spun că astfel părinţii ar fi stimulaţi şi ar putea reveni mai...

Părinții care se întorc la muncă primesc un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului
PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Știri 02 Noiembrie 2026, 14:44

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare

Toate propunerile în acest sens vor fi centralizate în cel mult două săptămâni, a anunţat astăzi preşedintele partidului,...

PSD insistă pentru comasarea unor instituţii şi companii de stat pentru reducerea cheltuilor bugetare
Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Știri 02 Noiembrie 2026, 08:40

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"

Chiar la ora 16:00, când erau programate dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, premierul Luca Niculescu are programate...

Premierul Luca Niculescu nu merge la "Ora prim-ministrului"
Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Știri 30 Octombrie 2026, 10:37

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"

Proiectul privind rectificarea bugetară menţine deficitul la 6,2% din PIB, în condiţiile în care veniturile bugetului general...

Prima rectificare bugetară este una "de urgenţă"
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Știri 29 Octombrie 2026, 09:49

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile

Fostul candidat la preşedinţie este cercetat într-un dosar de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat,...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile