Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile pentru aderarea la Schengen

România şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile tehnice pentru a intra în spaţiul Schengen, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, după o întâlnire avută cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria, Mihail Mikov.

România şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile pentru aderarea la Schengen

Articol de Ioana Tănase, 02 Decembrie 2013, 14:27

Cei doi au discutat, luni dimineaţă, despre situaţiile celor două ţări în interiorul Uniunii Europene.

Valeriu Zgonea a afirmat că cele două parlamente vor crea subcomisii parlamentare pentru a avea poziţii comune şi pentru a reuşi ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

"Am decis să colaborăm mai strâns la nivelul Parlamentelor celor două ţări, iar din proiectul de cooperare strânsă dintre noi va face parte proiectul Schengen. România şi Bulgaria sunt în acest moment capabile oricând să intre în spaţiul Schengen, îndeplinind toate criteriile tehnice, de aceea comisiile noastre Schengen din Parlamentul bulgar şi cel al României îşi vor întări cooperarea şi colaborarea în următoarea perioadă, astfel încât să avem poziţii comune şi opinii comune", a afirmat Zgonea la Palatul Parlamentului, după întâlnirea pe care a avut-o, împreună cu premierul Victor Ponta, cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria, Mihail Raikov Mikov.

Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria, Mihail Mikov, a primit colanul Camerei Deputaţilor.

În discursul său, Mihail Mikov a atras atenţia Europei că atât România cât şi Bulgaria "păzesc" o graniţă mare a UE şi că cele două ţări merită să se bucure de un tratament corect.

"Europa trebuie să realizeze că în momentul în care România şi Bulgaria 'păzesc' o graniţă externă foarte mare a Uniunii Europene, aceste două state trebuie să se bucure de un tratament corect, în conformitate cu criteriile stabilite pe Schengen", a afirmat oficialul bulgar.

El a adăugat că, de curând, se dezvoltă "un centru trilateral" între România, Bulgaria şi Serbia.

La discuţii a participat şi premierul Victor Ponta, informează reporterul RRA, Ioana Tănase.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"