Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România "are în plus şase miliarde euro" la bugetul UE

Preşedintele României, Traian Băsescu, susţine că România are o creştere de 10% pe fonduri de coeziune şi o creştere de 27% pe fondurile destinate politicii agricole comune.

România "are în plus şase miliarde euro" la bugetul  UE

Articol de Luminiţa Apostolescu, 10 Februarie 2013, 15:42

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că pentru bugetul următor, 2014-2020, România are în plus şase miliarde de euro, faţă de bugetul precedent, iar ţara noastră este un beneficiar de fonduri europene cu o valoare de 31 miliarde de euro, a declarat duminică preşedintele României Traian Băsescu.

"Avem o creştere de 10% pe fonduri de coeziune şi o creştere de 27% pe fondurile destinate politicii agricole comune şi m-aş opri puţin asupra acestui aspect - aici avem un total de 4,7 miliarde în plus pentru plăţi directe, ceea ce îi va ajuta foarte mult pe fermieri să-şi acopere costurile pentru asigurarea recoltelor", a spus duminică preşedintele Traian Băsescu într-o conferinţă de presă.

În privinţa fondurilor de coeziune, România a obţinut maximul posibil a declarat preşedintele Traian Băsescu, susţinând că "nu este uşor să obţii ceva când te contrazic realităţile de la tine de acasă".

"România a obţinut maxim ce se putea obţine în ceea ce priveşte fondurile de coeziune. Bugetul UE pentru exerciţiul 2014-2020 este mai mic cu 37 de miliarde decât bugetul aflat acum în execuţie, ideea iniţială a fost îngheţarea la nivelele pe care le aveam, de aceea s-a şi introdus în concluziile Consiliului, urmare a presiunilor unor ţări, dintre care cea mai vocală a fost România, să se permită totuşi o creştere faţă de ceea ce am avut. Şi asta ne-a adus două miliarde faţă de ceea ce am avut", a spus preşedintele Traian Băsescu.

El a mai spus că au existat "greutăţi enorme în a convinge că putem cheltui cu două miliarde mai mult datorită nivelului foarte scăzut din ultimii cinci ani, de la începutul exerciţiului bugetar curent".

"Nu este uşor să obţii ceva când te contrazic realităţile de la tine de acasă", a adăugat preşedintele.

"Pentru că toate procentele nu spun foarte mult, România a primit de la CE în baza facturilor confirmate 2,2 miliarde de euro din 19,8 miliarde (pe Coeziune n.r.) şi mai avem facturi depuse până la suma de 2,8 miliarde de euro.Deci 2,2 miliarde ne-au fost depuse deja, ar mai fi 600 de milioane de euro facturi în verificare", a mai detaliat preşedintele Băsescu.

Fac apel către parlamentarii români să susţină fără rezerve în PE bugetul european

Preşedintele Traian Băsescu a făcut apel la parlamentarii români să susţină fără rezerve bugetul UE în PE, aşa cum acesta a fost stabilit la Consiliul European.

"E prima oară când bugetul UE nu rămâne aşa cum l-a stabilit Consiliul European. Aceste concluzii trec printr-o aprobare a PE.Fac apel din capul locului şi fără ezitare către toţi parlamentarii români să susţină fără rezerve în Parlamentul European bugetul european aşa cum a fost el stabilit în Consiliul din 7-8 februarie. Riscul de a nu avea buget ne supune unei condiţii în care bugetul să fie alocat în fiecare an, iar tot Consiliul European va stabili cât alocă în fiecare an, ceea ce ar implica o negociere continuă în fiecare an", a declarat preşedintele Băsescu.

"Aici suntem", a precizat Băsescu, adăugând: "domnii care îşi manifestă dezamăgirea ar trebui în primul rând să se bată să cheltuim banii, să probăm că îi putem cheltui. UE nu e dispusă să aloce unei ţări nişte bani în condiţiile în care nu e sigur că poţi să... Sunt unii care la viaţa lor nu au negociat decât funcţii de partid, nu au negociat cu alte state, pe spinarea contribuabililor din alte ţări.Lipsa lor de experienţă foarte uşor se poate vedea în modul în care am negociat acordul cu Fondul (FMI).Îi invit să nu dea lecţii (...) Demagogia ca şi minciuna au picioare scurte", a adăugat preşedintele.

Premierul Victor Ponta s-a declarat dezamăgit de rezultatul final al alocării bugetare din partea Uniunii Europene pentru România, care este prezentat să pară mai bun, dar de fapt este foarte rău faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene.

Şeful executivului consideră că, practic, nu s-a obţinut niciun euro în plus faţă de luna noiembrie.

În următorii şapte ani, decalajul dintre România şi restul ţărlor occidentale nu se va reduce, având o alocare mai mică decât celelalte state, apreciază premierul Victor Ponta.

El crede că obţinerea doar a 39 de miliarde de euro faţă de cele 48 de miliarde propuse de Comisia Europeană reprezintă în fapt un eşec.




România şi Ucraina au devenit parteneri strategici
Știri 12 Martie 2026, 18:19

România şi Ucraina au devenit parteneri strategici

Declaraţia privind parteneriatul strategic România-Ucraina reprezintă un moment important în relaţia bilaterală, arăta...

România şi Ucraina au devenit parteneri strategici
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în vizită oficială la București
Știri 12 Martie 2026, 12:12

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în vizită oficială la București

Agenda discuţiilor dintre preşedintele României, Nicuşor Dan, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va include teme...

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în vizită oficială la București
Parlamentarii au aprobat decizia CSAT privind dislocarea unor forţe defensive militare americane în România
Știri 12 Martie 2026, 08:13

Parlamentarii au aprobat decizia CSAT privind dislocarea unor forţe defensive militare americane în România

Dezbaterile au fost marcate de proteste ale parlamentarilor opoziţiei, care au boicotat votul.

Parlamentarii au aprobat decizia CSAT privind dislocarea unor forţe defensive militare americane în România
CSAT: A fost aprobată dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România
Știri 11 Martie 2026, 14:39

CSAT: A fost aprobată dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că, în ședința CSAT, a fost aprobată dislocarea temporară a unor echipamente şi...

CSAT: A fost aprobată dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România
Buget 2026: Cureaua rămâne strânsă pentru angajații din sectorul public, pensiile nu cresc
Știri 11 Martie 2026, 10:11

Buget 2026: Cureaua rămâne strânsă pentru angajații din sectorul public, pensiile nu cresc

Angajaţii din sectorul public nu vor primi prime, bonusuri sau ore suplimentare plătite şi cine iese la pensie în 2026 nu mai...

Buget 2026: Cureaua rămâne strânsă pentru angajații din sectorul public, pensiile nu cresc
Ministrul Oana Țoiu, explicaţii în Parlament privind repatrierea românilor din Orientul Mijlociu
Știri 11 Martie 2026, 10:05

Ministrul Oana Țoiu, explicaţii în Parlament privind repatrierea românilor din Orientul Mijlociu

Oana Ţoiua fost chemată în Comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor, pentru explicaţii în legătură cu repatrierea...

Ministrul Oana Țoiu, explicaţii în Parlament privind repatrierea românilor din Orientul Mijlociu
Agenda CSAT: Situaţia din Orientul Mijlociu şi implicaţiile pentru România
Știri 11 Martie 2026, 10:01

Agenda CSAT: Situaţia din Orientul Mijlociu şi implicaţiile pentru România

Marți au apărut în mediul online informaţii legate de posibila sosire la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul...

Agenda CSAT: Situaţia din Orientul Mijlociu şi implicaţiile pentru România
Consens în coaliție pe proiectul de buget. PSD pregătește mai multe amendamente
Știri 10 Martie 2026, 10:47

Consens în coaliție pe proiectul de buget. PSD pregătește mai multe amendamente

PNL şi PSD au ajuns la un consens asupra principalelor repere ale bugetului.

Consens în coaliție pe proiectul de buget. PSD pregătește mai multe amendamente