Ascultă Radio România Actualitaţi Live

RETROSPECTIVA activităţii Senatului

PNL a început să strângă semnături pentru schimbarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la şefia Senatului.

RETROSPECTIVA activităţii Senatului

Articol de Nucu Jalea, 01 Aprilie 2016, 13:50

Senatul nu a lucrat luni, 28.03, având în vedere că a fos a doua zi după Paștele catolic.

Marți, 29.03, PNL a început să strângă semnături pentru schimbarea din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Călin Popescu Tăriceanu, pe motiv că acesta are un discurs politicianist.

Liberalii au anunţat că vor purta discuţii şi cu UNPR, care şi-a manifestat aceeaşi intenţie.

Revocarea din funcţie a preşedintelui instituţiei poate fi propusă de minimum o treime din numărul total al senatorilor în condiţiile în care acesta încalcă prevederile Constituţiei sau în mod repetat prevederile regulamentului Senatului.

Totodată, revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor, prevede regulamentul Senatului.

Numărul aleşilor PNL şi UNPR din Senat este în acest moment de 77, iar pentru ca propunerea să fie acceptată în plenul Senatului este nevoie de cel puţin 83 de voturi pentru.

Durata concediului paternal, mărită la 15 zile

Durata concediului paternal a fost majorată la 15 zile lucrătoare şi se acordă persoanelor care au obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, prevede un proiect de lege adoptat marți, de senatori.

Totodată, se doreşte ca tatăl să beneficieze de aceste prevederi pentru primii doi copii nou-născuţi sau pentru primele două sarcini ale mamei, dar şi în cazul gemenilor, tripleţilor sau alte categorii de naştere multiplă.

Senatul este prima cameră sesizată.

Judecătorul Norel Popescu, validat ca membru CSM

Senatorii au validat cu 88 de voturi pentru, 6 abţineri şi două împotrivă alegerea judecătorului Norel Popescu ca membru al Consiliului Suprem al Magistraturii.

În prezent el este membru interimar al CSM, iar Comisia Juridică a hotărât ca în mandatul de 6 ani pentru care este validat , să fie cuprinsă şi perioada în care acesta şi-a exercitat funcţia de membru interimar.

Organizaţiile politice cu caracter comunist, interzise

Plenul Senatului a adoptat tacit o propunere legislativă care interzice organizaţiile politice cu caracter comunist.

Scopul acestei iniţiative este acela de a nu permite reinstaurarea în România a regimului totalitar comunist.

Astfel în proiectul de lege se specifică o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani pentru constituirea unei astfel de organizaţii, 3 la 6 ani pentru aderare la un asemenea grup iar sprijinirea unei astfel de organizaţii ar aduce o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 4 ani.

Propunearea legislatvă a fost iniţiată de mai mulţi senatori PSD şi UNPR, are caracter organic iar senatul este primă Cameră sesizată.

Cheltuielile Senatului

Senatorii au aprobat, marţi, în plen, proiectul de hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei superioare pe anul 2015.

Potrivit chestorului Senatului, Niculae Bădălău, bugetul aprobat pe anul 2015 a fost 104,166 milioane de lei, în urma rectificărilor a fost majorat la 109,154 milioane de lei, iar la 31 decembrie acest buget s-a realizat în proporţie de 98,83%.

La titlul "Cheltuieli de personal ", creditele în valoare de 79,838 milioane de lei au fost utilizate pentru acoperirea indemnizaţiilor senatorilor, salariilor personalului din aparatul tehnic şi a contribuţiilor aferente acestora către bugetul de stat consolidat, cheltuieli, deplasări, diurne etc.

La titlul "Bunuri şi servicii" au fost utilizate credite în sumă de 19,779 milioane de lei pentru cheltuieli de întreţinere, cheltuieli materiale şi prestări servicii și cheltuieli cazare, transport ale senatorilor în ţară şi în străinătate, a spus Niculae Bădălău.

Proiectul de hotărâre privind contul de execuţie bugetară a fost adoptat cu 82 de voturi pentru, 3 abţineri şi 2 voturi împotrivă.

Transportul fraudulos de material lemnos

Miercuri, 30 martie, senatorii din Comisia juridică au aprobat propunerea legislativă potrivit căreia pot fi confiscate mijloacele de transport cu care se realizează transportul fraudulos de material lemnos.

Proiectul, iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD şi UNPR, modifică Legea 171/2010 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Astfel, sancţiunea pentru săvârşirea contravenţiei silvice constă în reţinerea sau confiscarea bunurilor folosite, destinate sau rezultate din săvârşirea contravenţiei silvice, inclusiv mijlocul de transport cu care s-a realizat transportul fraudulos de material lemnos şi/sau retragerea autorizaţiei sau atestatului, după caz.

Transportul fraudulos este transportul de material lemnos pentru care nu există documentaţia cerută de lege sau pentru care datele din documentaţie diferă faţă de cele reale.

Agentul constatator care aplică sancţiunea dispune şi reţinerea, confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile silvice, inclusiv confiscarea mijlocului de transport prin care s-a realizat transportul fraudulos de material lemnos, în condiţiile legii.

Comisia juridică şi Comisia de mediu întocmesc raport comun la acest proiect.

Senatul este prima Cameră sesizată.

Legea antifumat se modifică

Tot senatorii jurişti au avizat favorabil modificări la articolele din Legea antifumat care vizează spaţiul în care este permis fumatul.

Astfel, potrivit propunerii acceptate astăzi , prin spaţiu public închis se înţelege orice loc cu acoperiş sau tavan şi este încadrat de pereţi de jur împrejur, spre deosebire de forma actuală care prevede un tavan şi cel puţin doi pereţi.

Un alt amendament aprobat redefineşte spaţiul închis de la locul de muncă, în sensul că acesta poate fi orice loc cu plafon şi încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora.

Totodată, fumătorii se pot constitui în asociaţii sau cluburi de fumători care pot amenaja spaţii speciale dedicate exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului.

Iniţiativa legisaltivă intră în dezbaterea plenului Senatului care este prima cameră sesizată.

Raport negativ pentru închisoarea aplicată celor care falsifică datele tehnice ale maşinilor

Senatorii jurişti au dat și un raport de respingere propunerii legislative care prevede introducerea pedepsei cu închisoarea de la 2 la 5 ani pentru persoanele care falsifică datele sau carateristicile tehnice ale maşinilor.

Prin date sau caracteristici se înţelege elementele de identificare, provenienţa, modificări şi intervenţii, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparaţiilor şi accidente rutiere.

Iniţiatorii susţin în expunerea de motive că prin acest proiect legislativ se descurajează tranzacţiile cu vehicule ale căror date sau caracteristici sunt trucate sau nereale.

Proiectul de lege urmează să fie votat de plenul Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Mijloace de transport cu tehnologii verzi

Cel puţin 30% din mijloacele de transport în comun cumpărate vor fi acţionate prin motoare bazate pe tehnologii verzi, prevede o propunere legislativă care a primit miercuri raport de admitere din partea comisiilor de mediu şi de transporturi.

Potrivit primului articol al iniţiativei legislative, autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor achiziţiona mijloace de transport călători acţionate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, ori motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat.

O cerinţă similară le va fi impusă din 2020 societăţilor de taxi, societăţi cu capital privat.

De asemenea, 20% dintre autoturismele achiziţionate de autorităţile publice pentru deservirea parcului auto propriu vor fi acţionate prin tehnologii verzi.

Propunerea legislativă privind promovarea transportului ecologic, iniţiată de opt senatori PSD şi PNL, va intra în dezbaterea plenului Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.

Semnal de alarmă privind despăduririle ilegale

100 de stejari aurii au fost plantaţi miercuri, în curtea Senatului de o sută de elevi ai câtorva dintre cele mai reputate colegii si licee din Bucuresti, cum ar fi Colegiul National Sfântul Sava sau Colegiul National Mihai Viteazul.

Elevii au fost ajutaţi şi îndrumaţi de câteva zeci de senatori care au participat activ la eveniment.

Senatorii doresc prin acest eveniment să sensibilizeze publicul şi să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte despăduririle ilegale.

Copii din echipa "Voluntari pentru Natură" au fost foarte încântaţi de idee dar şi de faptul că au putut da mâna cu senatoarele şi senatorii prezenţi.

PNL vrea schimbarea lui Tăriceanu de la şefia Senatului

Săptămâna viitoare, luni, senatorii liberali vor depune la Biroul Permanent al Camerei Superioare actele necesare pentru schimbarea din funcţie a lui Călin Popescu Tăriceanu de la şefia Senatului.

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu a anunțat că partidul pe care îl conduce a strâns deja peste 50 de semnături.

Liberalii au anunţat că vor purta discuţii şi cu UNPR care şi-a manifestat aceeaşi intenţie.

Revocarea din funcţie a preşedintelui instituţiei poate fi propusă de minimum o treime din numărul total al senatorilor în condiţiile în care acesta încalcă prevederile Constituţiei sau în mod repetat prevederile regulamentului Senatului.

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite