Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Restructurări la Ministerul Finanţelor

Noul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu anunţă restructurări la ministerul pe care îl conduce şi vrea să îmbunătăţească relaţia dintre cetăţean şi instituţile subordonate Finanţelor.

Restructurări la Ministerul Finanţelor

Articol de Luminiţa Apostolescu, 05 Septembrie 2010, 11:52

Noul ministru de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat pentru Radio România că va avea loc restructurarea aparatului din Ministerul de Finanţe.


El este convins că printre cei 30.000 de funcţionari din acest aparat sunt mulţi care nu îşi găsesc aici locul sau utilitatea.


De asemenea, ministrul este hotărât să pună ordine şi în ceea ce priveşte relaţia cetăţeanului cu organismele subordonate ministerului pe care îl conduce.


" În limitele bugetare, trebuie să avem o reducere a aparatului guvernamental, pentru că se ştie că sunt foarte mulţi care lucrează în instituţiile publice, dar concomitent trebuie să asigurăm nişte măsuri ca aceste persoane să-şi găsească un loc de muncă. Sigur că trebuie să fac o analiză foarte atentă. Şi Garda Financiară trebuie să respecte contribuabilul, adică cetăţeanul să nu mai fie umilit. Dacă reducem cheltuielile bugetare, cele de consum, salariile şi alte cheltuieli, putem să asigurăm mai mulţi bani la investiţii. Şi asta mi-a cerut şi preşedintele, şi premierul, ca în bugetul pe 2011 suma pentru investiţii să fie foarte mare", a declarat Ialomiţianu.


Contribuţiile la drepturile de autor, plătite de angajator


Ordonanţa de urgenţă privind drepturile de autor va fi modificată, iar un nou proiect privind salarizarea unitară va fi lansat în dezbatere publică.


Deciziile au fost luate după o primă întâlnire de lucru dintre premierul Emil Boc şi noii miniştri ai finanţelor şi muncii, Gheorghe Ialomiţianu, respectiv Ioan Nelu Botiş.


Într-un interviu acordat Radio România, Gheorghe Ialomiţianu a vorbit despre ordonanţa referitoare la impozitarea contractelor de drepturi de autor.


“Urgent trebuie modificată, ca oamenii să nu mai stea la cozi, trebuie să respectăm timpul fiecărui contribuabil. Este un principiu în fiscalitate - orice contribuabil trebuie să plătească cât mai uşor impozitele şi taxele” a declarat Gheorghe Ialomiţianu.


De asemenea noul ministru al finanţelor este de părere că angajatorul trebuie să plătească toate taxele deoarece “este metoda cea mai simplă, stopajul la sursă”.


Ministerul de finanţe a precizat că viitoarea lege privind drepturile de autor va permite plata contribuţiilor într-un singur cont şi depunerea declaraţiilor într-un singur loc.

Ministerul de finanţe a mai precizat că normele de aplicare a Ordonanţei 58 privind contribuţiile aferente drepturilor de autor vor fi modificate săptămâna viitoare, printr-un act normativ aprobat de guvern.

Simulări privind salarizarea bugetarilor


Premierul Emil Boc a discutat cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi cu cel al Muncii, Ioan Botiş, diferitele variante ale noii legi a salarizării în sistemul bugetar, conform simulărilor efectuate pornind de la niveluri diferite ale salariului minim pe economie.


Surse ministeriale au declarat, pentru Mediafax, că la discuţii au fost trecute în revistă simulările la noua grilă de salarizare, atât cele privind propunerile Guvernului, de 640 şi 650 de lei, cât şi revendicările sindicatelor de stabilire a salariului minim între 675 şi 705 lei.



"Legea nu este încă definitivată şi pe măsură ce efectuăm diversele variante de simulări în funcţie de salariul minim vom lua în cele din urmă o decizie. Nu este exclus ca Guvernul să facă o nouă ofertă sindicatelor în urma acestor simulări", au precizat sursele citate.


Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat după întâlnirea cu premierul Boc, că personal a fost interesat de modul în care variantele de grilă se încadrează în fondul de salarii estimat pentru bugetul anului viitor.


La rândul său, ministrul Muncii, Ioan Botiş, a spus că a fost vorba despre o întâlnire informală în care a fost analizat stadiul Legii salarizării unitare, fără a se lua însă vreo decizie.

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Știri 28 Martie 2024, 16:51

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită

Gabriela Oana Sivache va fi înlocuită din funcţie în cel mai scurt timp, din cauza scandalului de corupţie care o vizează.

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Știri 28 Martie 2024, 16:40

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni

Plafonarea era valabilă până la finalul acestei luni, dar acum ea se aplică până la 30 iunie 2024.

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament