Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Puterea a aniversat Ziua Unirii în Parlament

La şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Unirii participă doar reprezentanţii puterii, opoziţia fiind prezentă la Iaşi şi Focşani.

Puterea a aniversat Ziua Unirii în Parlament

Articol de Luminiţa Apostolescu, 24 Ianuarie 2012, 12:03

Parlamentul s-a reunit, marţi, într-o sesiune extraordinară solemnă, dedicată aniversării a 153 de ani de la Unirea Ţării Româneşti cu Moldova.

La sesiune au fost prezenţi doar reprezentanţii puterii, cei ai opoziţiei aflându-se la manifestările de la Iaşi şi Focşani.

Şedinţa solemnă a început cu intonarea Imnului de stat.

Preşedintele de şedinţă, Roberta Anastase, nu a precizat câţi parlamentari au luat parte la această şedinţă, însă parlamentarii USL au anunţat încă de luni că nu vor fi prezenţi.

Unitate - laitmotivul discursului premierului

În discursul său, premierul a spus că indiferent cât de grele au fost vremurile românii au reuşit să-şi păstreze limba, religia, tradiţiile şi obiceiurile.

"A fost posibil pentru că întotdeauna acest popor a avut în sânge idealul unităţii naţionale. Indiferent cât de grele au fost vremurile, unitatea a rămas o dorinţă, o aspiraţie şi un lucru la care fiecare român a gândit în permanenţă", a spus premierul.

El a vorbit şi despre Unirea Principatelor Unite de la 1848, precizând că a fost "o dovadă de înţelepciune, maturitate, responsabilitate a clasei politice din acea vreme, care a pus deoparte tot ce i-a dezbinat şi a pus în faţă ceea ce ne-a unit şi am început să fim puternici".

Premierul a adăugat că unitatea a fost aceea care a făcut posibil momentul unirii, iar după 1989 , tot datorită unităţii au fost posibile intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană.

Apel la dialog

Primul ministru a folosit sesiunea solemnă a Parlamentului pentru a face un nou apel la dialog şi la constiuirea unui pact de stabilitate economică şi politică.

"Voi readuce invitaţia pentru clasa politică de a constitui un pact de stabilitate economică şi politică în anul 2012, care să aibă ca obiectiv fundamental stabilitatea ţării şi credibilitatea ei externă, prin menţinerea, în continuare, a locurilor de muncă şi a unor soluţii pentru crearea de alte locuri de muncă, singura soluţie pentru o creştere sănătoasă economică a acestei ţări", a spus premierul de la tribuna Parlamentului.

Premierul a reiterat că înţelege nemulţumirile oamenilor din stradă, dar a spus că nu există soluţii financiare peste noapte şi că va merge în continuare "pe linia stabilizării economice".

"Clasă politică nouă pentru timpuri noi"

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată sărbătoririi Unirii Principatelor, că poporul român doreşte o clasă politică nouă, pentru "timpuri noi".

Democrat-liberalul a făcut referire la o afirmaţie a lui Mihail Kogălniceanu la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti: "La lege nouă, om nou".

"Mesajul pe care societatea ni-l transmite nouă, politicienilor, este că vor o clasă politică nouă, pentru timpuri noi. Cu un instinct colectiv care nu dă greş niciodată, poporul ştie că trăim vremuri noi, în care se trece de la o orânduială la alta", a spus Voinescu.

La reuniune a participat participă primul-ministru Emil Boc, precum şi miniştrii Traian Igaş, Valeriu Tabără, Sulfina Barbu.

De asemenea, au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai mediului academic, ai clerului, ai corpului diplomatic şi ai altor autorităţi şi instituţii publice.

Mesajul preşedintelui

Preşedintele României, Traian Băsescu, nu a participat la şedinţa solemnă a Parlamentaului, dar a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii, postat pe site-ul Adminsitraţiei Prezidenţiale.

Potrivit preşedintelui, România are nevoie, mai ales acum, de loialitatea noastră, de eficienţa şi responsabilitatea noastră.

El menţionează că 24 Ianuarie este pentru toţi românii o zi de sărbătoare, în care aniversăm evenimentul fondator al României moderne, "cel prin care am devenit o naţiune unită, demnă şi recunoscută în Europa".

"Puterea unei naţiuni stă şi în idealurile care o animă. În istorie, am reuşit să depăşim încercările atunci când am fost uniţi, iar solidaritatea nu este o idee abstractă, este un exerciţiu a cărui valoare democratică şi mai ales umană trebuie să o redescoperim în faţa provocărilor lumii contemporane şi în faţa obiectivului naţional al modernizării" , se mai spune în mesajul şefului statului .

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
Știri 25 Martie 2024, 09:31

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie

La social-democraţi lista este deschisă de Mihai Tudose, iar la liberali de Rareş Bogdan.

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Știri 25 Martie 2024, 08:49

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie

Începând cu 31 martie, pasagerii nu se vor mai opri la filtrele de control la graniţă pentru a le fi verificate documentele,...

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie