Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Protestele sindicale s-au extins în ţară

Protestul funcţionarilor de la ministerul Finanţelor se extinde şi la alte categorii de bugetari care s-au declarat solidare cu protestul funcţionarilor de la Finanţe. Foto: Agerpres

Protestele sindicale s-au extins în ţară

Articol de Iulian Olescu, 14 Octombrie 2010, 14:29

Federaţiile sindicale din Poliţie şi Educaţie, ca şi o mare parte dintre angajaţii instituţiilor subordonate Ministerului Muncii, au încetat activitatea şi proteastează în faţa instituţiilor la care lucrează, iar ministrul Ioan Botiş i-a chemat pe liderii sindicali la negocieri.


Răspunsul autorităţilor a fost formulat în principal prin intermediul ministrului de finanţe Gheorghe Ialomiţianu, care a dat explicaţii şi în cursul dimineţii, când a venit la minister şi a trecut prin mijlocul protestatarilor, dar şi după discuţii avute la guvern cu premierul Emil Boc, ministrul administraţiei şi internelor, Traian Igaş, dar şi cu şeful Fiscului, Sorin Blejnar.


Ministrul de finanţe s-a întors, în jurul orei 12:00, la minister, unde protestul era în toi.


Câteva sute de angajaţi ai ministerului blochează holul de la etajul întâi, în timp ce alte sute de salariaţi din administraţiile finanţelor publice din Bucureşti, care s-au solidarizat cu cei din Ministerul Finanţelor, sunt în faţa ministerului sub paza jandarmilor şi scandează lozinci împotriva ministrului Ialomiţianu şi prin care cer plata stimulentelor.


Protestul a fost declanşat de decizia Guvernului de eliminare a stimulentelor pe care le primeau salariaţii din Finanţe şi care reprezentau o parte importantă a venitului lor lunar.


La Ministerul Finanţelor se poartă, în continuare, negocieri.


Reglementarea în vigoare, privind acordarea unor stimulente pentru angajaţii Ministerului de Finanţe, datează din 2003, când, printr-o ordonanţă de guvern, se precizează că ministerul şi unităţile sale teritoriale reţin o cotă de 15% din diferite încasări specifice, cum ar fi de exemplu executarea silită, iar aceşti bani sunt da angajaţilor sub formă de stimulente.


Problema a fost că procedura este considerată netransparentă, deoarece veniturile se dublau în unele cazuri, funcţie de decizia şefului direct al angajatului.


Ministrul Finanţelor spune că această formă netransparentă şi neechitabilă de remunerare trebuie să dispară, iar problema veniturilor angajaţilor din Ministerul de Finanţe va fi rezolvată odată cu modificarea prevederilor de tip unitar a salarizărilor bugetarilor.



"Vor avea salarii echitabile, pentru că noi modificăm Legea salarizării. Sporurile vor fi incluse în salariu, încât cei din finanţe să primească salarii exact cum primesc şi în alte instituţii. Legea este la votul final, aşteaptă votul final şi fac apel la toate partidele politice din Parlament să se prezinte la votul final, marţi", a spus Gheorghe Ialomiţianu.



Ministrul finanţelor a mai precizat, la reîntoarcerea în minister de la Palatul Victoria, că a avut discuţii cu ministrul de interne, în prezenţa premierului Emil Boc şi că au găsit soluţii pentru îmbunătăţirea colectării veniturilor la bugetul de stat, deşi nu a precizat care ar fi aceste soluţii, în aşa fel încât angajaţii din finanţe să aibă rezultate şi să fie plătiţi echitabil, spunea el, inclusiv prin stimulente.


El a precizat că va discuta cu liderii sindicali, deşi acţiunea de protest este ilegală şi a mai spus că cei care nu respectă legea vor suporta consecinţele, şi anume cine nu este la serviciu, nu va fi plătit.



Protestul de la Ministerul Finanţelor a fost unul spontan şi a început miercuri, în jurul prânzului, când sute de angajaţi au blocat holurile ministerului, nemulţumiţi că nu nu le-au fost plătite stimulentele.


Ei au rămas în minister, protestând toată noaptea, după ce mai multe runde de negocieri cu oficialii Ministerului Finanţelor au eşuat.



Proteste extinse în toată ţara


Protestul funcţionarilor de la ministerul Finanţelor se extinde şi la alte categorii de bugetari care s-au declarat solidare cu protestul funcţionarilor de la Finanţe.


Câteva zeci de cadre didactice din Capitală protestează, la sediul Ministerului Educaţiei, în semn de solidaritate cu colegii din toate domeniile de activitate, aceştia cerându-i ministrului Daniel Funeriu să îşi dea demisia.


Protestele spontane s-au extins în toată ţara, mii de angajaţi de la administraţiile financiare, din trezorerii, din casele de pensii, din direcţiile de ocupare a forţei de muncă, din casele de asigurări de sănătate, din asistenţă socială şi din biblioteci au oprit în această dimineaţă lucrul, în semn de solidaritate cu angajaţii de la Ministerul de Finanţe.


Peste 500 de angajaţi de la administraţiile financiare de sector din capitală şi de la trezorerii protestează în faţa Ministerului Finanţelor Publice, aceştia alăturându-se celor aproximativ 200 de angajaţi ai instituţiei care, de 24 de ore, protestează pe holurile instituţiei.

Joi dimineaţă au încetat activitatea, pentru a doua zi consecutiv, angajaţi din Cluj, Iaşi, Prahova, Buzău, Timiş, Constanţa, Braşov, Vaslui, Neamţ, Galaţi, Alba, Arad, Gorj, Dâmboviţa, Argeş, Bihor, Covasna, Bistriţa-Năsăud şi Harghita.

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Știri 28 Martie 2024, 16:51

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită

Gabriela Oana Sivache va fi înlocuită din funcţie în cel mai scurt timp, din cauza scandalului de corupţie care o vizează.

Şefa Administraţiei Spitalelor, Oana Sivache, acuzată de luare de mită, va fi înlocuită
Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Știri 28 Martie 2024, 16:40

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni

Plafonarea era valabilă până la finalul acestei luni, dar acum ea se aplică până la 30 iunie 2024.

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA cu încă trei luni
Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament