Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Protestatarii bat la uşile parlamentarilor

Sindicaliştii şi pensionarii continuă seria protestelor la birourile parlamentare din ţară, în încercarea de a convinge parlamentarii să voteze împotriva măsurilor de austeritate anunțate de Guvern.

Protestatarii bat la uşile parlamentarilor

Articol de Simona Mihăescu, 11 Iunie 2010, 11:06

Ei au pichetat, joi, în mai multe judeţe, birourile parlamentare şi sediile partidelor din teritoriu.Protestele continuă şi vineri



Oamenii cer parlamentarilor pe care i-au ales ,să nu susţină măsurile de austeritate şi încearcă astfel să-i convingă să voteze în favoarea moţiunii de cenzură depuse de Opoziţie.



Confederaţiile sindicale pregătesc un amplu protest la Parlament pe 15 iunie, iar bugetarii au anunţat că vor fi în grevă generală.



Peste 20.000 de oameni la mitingul din 15 iunie



Confederaţiile sindicale anunţă cel puţin 20.000 de oameni la mitingul de la Palatul Parlamentului, ce va avea loc în 15 iunie, când va fi votată moţiunea de cenzură, sindicaliştii urmând să facă un lanţ uman în jurul Parlamentului, între orele 9.30 şi 10.30, când parlamentarii intră în instituţie.



Reprezentanţii confederaţiilor sindicale au stabilit, joi, o serie de măsuri organizatorice privind protestul de la Palatul Parlamentului ce va fi organizat în 15 iunie, când va fi votată moţiunea de cenzură.



Aceştia au anunţat că la acţiunea de protest vor participa cel puţin 20.000 de oameni, care vor veni în trei schimburi, primul fiind între 9.30 şi 11.30.



Prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ion Pis,a precizat că cei mai mulţi protestatari vor fi între orele 9.30 şi 11.30, când va fi organizat şi lanţul uman în jurul Parlamentului. De asemenea, participanţii la miting vor protesta la cele trei porţi de intrare în instituţie, respectiv poarta Izvor, cea din 13 Septembrie şi poarta VIP.



Prim-vicepreşedintele BNS a adăugat că pentru lanţul uman care va fi organizat între 9.30 şi 10.30, atunci când parlamentarii intră în instituţie, sunt necesari aproximativ 7.000 de oameni, alte 1.000-1.500 de persoane urmând să picheteze intrările în Palatul Parlamentului.



Liderul sindical a mai spus că s-a decis ca oamenii să vină pe rând deoarece ar fi dificil din cauza temperaturii să stea în stradă atâtea ore.



El a precizat că oamenii care vor veni din teritoriu vor fi aduşi cu autocarele până la locul desfăşurării acţiunii, în cursul zilei de joi urmând să fie primită şi autorizaţia prin care va fi stabilit modul în care aceştia vor pleca ulterior din jurul Palatului Parlamentului.



De asemenea, reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale au trimis joi o scrisoare către UNPR prin care au solicitat o întâlnire, vineri sau luni, în cadrul căreia sindicaliştii doresc să-i facă pe politicieni să înţeleagă că "dacă vor vota împotriva moţiunii vor, vota şi împotriva poporului român", a mai spus liderul sindical.



Confederaţiile sindicale au început luni protestele faţă de reducerea salariilor cu 15 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută, anunţând încă de săptămâna trecută că pregătesc un protest cu 20.000 de oameni, la Parlament, în 15 iunie.



În primele trei zile ale acestei săptămânii, sindicaliştii de la toate cele cinci confederaţii sindicale au protestat la Palatul Parlamentului, cerând Guvernului să renunţe la reducerea salariilor şi a pensiilor, iar parlamentarilor să nu aprobe măsurile de austeritate pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea şi să îi sprijine pe cei care i-au ales prin votarea moţiunii de cenzură la adresa Executivului depusă de Opoziţie.



Începând de joi şi până sâmbătă, sindicaliştii vor protesta în teritoriu, la birourile parlamentare şi la sediile partidelor.



Premierul Emil Boc a venit, luni, în faţa Parlamentului, pentru angajarea răspunderii Guvernului pentru două proiecte de lege care prevăd, printre altele, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută.

PSD a depus, luni, moţiunea de cenzură cu titlul "Opriţi genocidul social!, semnată de 120 de parlamentari social-democraţi.


Moţiunea de cenzură a fost citită miercuri în plenul Parlamentului, urmând să fie dezbătută şi votată în 15 iunie.



UNPR a decis, marţi, ca parlamentarii independenţi să se abţină de la vot .Preşedintele executiv al Uniunii, Gabriel Oprea, a precizat că cine nu respectă decizia se situează în afara partidului.




Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"