Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Protest amplu la Chişinău

La Chişinău, platforma civică "Demnitate şi Adevăr" a anunţat pentru astăzi un nou protest amplu, o aşa-numită "Mare Adunare Naţională" la care organizatorii aşteaptă 100.000 de persoane.

Protest amplu la Chişinău

Articol de Radio România, 04 Octombrie 2015, 08:52

UPDATE ora 18.00 La Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, continuă protestele antiguvernamentale organizate de platforma "Demnitate şi Adevăr".

Numărul manifestanţilor a scăzut însă faţă de situaţia de la prânz. Şi opoziţia socialistă protestează, menţinîndu-şi prezenţa pe bulevardul principal din Capitala Republicii Moldova sub forma unei tabere de corturi.

Ca şi la celelalte manifestaţii din ultimele săptămâni, protestatarii au cerut demisia preşedintelui Nicolae Timofti, a guvernului, dar şi convocarea alegerilor parlamentare anticipate.

Ei au chemat cetăţenii la acţiuni de nesupunere civică, cum ar fi refuzul de a plăti utilităţile publice.

Câteva sute de protestatari s-au deplasat la un moment dat spre sediul Parlamentului pentru a vedea dacă legislativul s-a convocat în şedinţa comună cu Guvernul şi preşedintele ca să examineze situaţia din ţară, şi aceasta fiind o revendicare a manifestanţilor.

Lângă Parlament, pentru scurt timp, s-a produs o busculadă, o parte din protestatari încercând să pătrundă în sediul legislativului, fiind opriţi de poliţişti, dar şi de veterani ai războiului de la Nistru, care luau parte şi ei la proteste.

Mitingul de astăzi a fost organizat de Platforma "Demnitate şi Adevăr", o coaliţie de ONG-uri care pe 6 septembrie a lansat un protest non-stop în centrul Chişinăului, cerând tragerea la răspundere a mai multor înalţi demnitari de stat după dispariţia unui miliard de dolari de la trei bănci din Republica Moldova.

Între timp, principala revendicare a protestatarilor a devenit convocarea alegerilor anticipate.

Concomitent cu aceste proteste, la Chişinău au loc şi manifestaţii a două partide pro-ruse care, la fel, solicită demisia actualei puteri şi alegeri anticipate.

UPDATE ora 13.00.La Chişinău, câteva mii de oameni protestează, la această oră, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, faţă de actuala guvernare a Republicii Moldova.

Manifestaţia de astăzi continuă seria de proteste declanşate de platforma "Demnitate şi Adevăr", pe 6 septembrie.

În paralel, opoziţia socialistă a organizat un protest prin amplasarea unei tabere de corturi pe principalul bulevard din Chişinău.

Ca şi la celelalte manifestaţii din ultimele săptămâni, protestatarii au cerut demisia preşedintelui Nicolae Timofti, a guvernului, dar şi convocarea alegerilor parlamentare anticipate; relatează redactorul radio Chişinău, Corneliu Rusnac.

Mitingul decurge fără incidente. În centrul Chişinăului au fost concentrate importante efective ale poliţiei, în special în apropierea principalelor instituţii de stat.

Principala revendicare a protestatarilor a devenit convocarea alegerilor anticipate.

Concomitent cu aceste proteste, la Chişinău au loc proteste şi manifestaţii a două partide pro-ruse care, la fel, solicită demisia actualei puteri in corpore şi alegeri anticipate.

Platforma "Demnitate şi Adevăr" a organizat mai multe manifestaţii în ultima perioadă, cerând demisia principalilor lideri din Republica Moldova şi organizarea de alegeri anticipate.

Protestele, generate de dispariţia a un miliard de dolari din sistemul bancar, au fost permanentizate în septembrie prin lansarea unui aşa-numit "orăşel al demnităţii", corturi instalate în zona centrală a Chişinăului.

În paralel, o parte din opoziţie, reprezentată de socialistul Igor Dodon şi primarul din Bălţi, Renato Usatîi, a organizat un protest paralel, tot prin amplasarea unei tabere de corturi.

Manifestanţii socialişti au blocat ieri principalul bulevard din Chişinău, instalându-şi corturile pe carosabil.

Amintim că pe 13 septembrie, la Chişinău, organizatorii protestului din Piaţa Marii Adunări Nationale au adoptat o rezoluţie, în care anunţă declanşarea unei greve generale şi formarea unui aşa-numit guvern al încrederii populare.

Protestatarii au solicitat alegeri anticipate şi au cerut demisia premierului şi a preşedintelui, dar şi a altor funcţionari cu rang înalt de la Banca Naţională şi din justiţie.

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
Știri 25 Martie 2024, 09:31

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie

La social-democraţi lista este deschisă de Mihai Tudose, iar la liberali de Rareş Bogdan.

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Știri 25 Martie 2024, 08:49

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie

Începând cu 31 martie, pasagerii nu se vor mai opri la filtrele de control la graniţă pentru a le fi verificate documentele,...

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie