Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele Iohannis a avut consultări cu partidele

Preşedintele Klaus Iohannis a avut pe parcursul zilei, consultări cu partidele parlamentare pe tema priorităţilor legislative ale următoarei sesiuni a Parlamentului. La ora 19.00 preşedintele va face declaraţii.

Preşedintele Iohannis a avut consultări cu partidele

Articol de Radio România, 28 Ianuarie 2015, 09:57

UPDATE 7 Ultimii care au ieşit de la discuţii, liderii PP-DD, propun vot obligatoriu în ţară, vot prin corespondenţă pentru străinătate, iar vârsta de la care să se poată vota să fie 16 ani.

UPDATE 6UDMR susţine reducerea numărului de parlamentari şi schimbarea modului de alegere a Parlamentului, a declarat preşedintele Uniunii Kelemen Hunor, la ieşirea de la consultările cu şeful statului.

Hunor consideră că se impune schimbarea actualului sistem electoral, amintind în context, că UDMR a susţinut încă din 2007 un sistem mixt în care să fie păstrată reprezentarea proporţională.

"Noi suntem pentru schimbarea actualului sistem privind alegerile parlamentare. Suntem pentru un sistem mixt, cu o singură menţiune - să păstrăm reprezentarea proporţională, votul dat pe un anumit partid, pe o anumită formaţiune politică să fie transferat în mandat, deci un sistem mixt cu distribuirea mandatelor în aşa fel încât reprezentarea proporţională să nu se schimbe", a spus el.

Kelemen Hunor s-a referit şi la reducerea numărului de parlamentari, el avansând ideea ca la Camera Deputaţilor să fie aleşi 300 de parlamentari plus 18 reprezentanţi ai minorităţilor locale, iar la Senat 100 de aleşi.

Cât priveşte alegerile locale, Kelemen Hunor a afirmat că UDMR este de acord cu actualul sistem dar a adăugat că poate accepta şi varianta alegerii preşedinţilor de CJ de către consiliile judeţene, precizând că această idee trebuie discutată simultan cu descentralizarea.

UPDATE 5 Liderul PC, Daniel Constantin, a afirmat că, în cadrul discuţiilor cu şeful statului conservatorii au propus modificarea actualului sistem în ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, astfel încât toţi românii să poată vota într-un mod direct şi transparent.

La fel ca social-democraţii, conservatorii susţin că Autoritatea Electorală Permanentă ar trebui să se ocupe şi de organizarea alegerilor din străinătate.

Ei consideră că cea mai eficientă modalitate este ca românii din străinătate să se înscrie înainte cu şase luni de alegeri pe liste permanente la ambasade.

Daniel Constantin a precizat că a prezentat şi o analiză privind sistemele de vot din alte ţări.

"Cred că este foarte important să nu încercăm să inventăm un sistem nou, ci să-l adaptăm, să adoptăm un sistem european, eficient, la realităţile pe care le are România", a spus el.

UPDATE 4 Vicepreşedintele UNPR, Eugen Nicolicea, a afirmat că formaţiunea sa politică a propus punerea în acord a regulamentului cu statutul parlamentarilor, astfel încât ridicarea imunităţii aleşilor să se facă într-un timp mai scurt.

"Statutul este în vigoare, dar regulamentele nu sunt puse în acord cu acest statut. Spre exemplu, la Camera Deputaţilor, comisia, raportul îl face în 5 zile, iar votul în plen se dă în 20 de zile. Şi am propus punerea în acord a regulamentului cu statutul modificat la iniţiativa deputaţilor UNPR. În ceea ce priveşte finanţarea partidelor politice, suntem de acord ca ea să fie foarte transparentă, pentru că elimină corupţia şi posibilitatea accederii în Parlament a unor oameni cu probleme", a spus Nicolicea.

UPDATE 3Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a afirmat, că liberalii sunt consecvenţi în susţinerea votului prin corespondenţă, pentru ca românii de peste hotare să poată vota în ziua alegerilor.

El a precizat că trebuie asigurate eliminarea votului multiplu şi a turismului electoral.

În ceea ce priveşte legea alegerilor locale, liberalii susţin că alegerea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene să se facă în două tururi, iar în privinţa alegerilor generale, Vasile Blaga a spus că trebuie redus numărul de parlamentari, trebuie să existe două Camere şi un sistem de vot mixt.

UPDATE 2 Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus că liberalii au discutat cu şeful statului despre o procedură de urgentare a aprobării solicitărilor venite de la parchete, în cazul parlamentarilor.

Propunerea PNL, materializată într-un proiect de lege depus deja la Parlament, prevede ca legislativul să-şi dea acordul pentru aceste solicitări într-un termen scurt, însă este nevoie şi de votul PSD, pentru a ca legea să fie adoptată.

UPDATE 1 Preşedintele Victor Ponta a declarat, la ieşirea de la consultări, că PSD este de acord cu reluarea discuţiilor în Comisia de cod electoral şi în cea de revizuire a Constituţiei.

În privinţa votului în străinătate, PSD propune ca organizarea scrutinului să intre în atribuţia Autorităţii Electorale Permanente, care se ocupă şi de organizarea votului în ţară.

El a adăugat că PSD a reiterat sprijinul pentru o modificare a regulamentelor celor două camere parlamentare, pornind de la solicitarea preşedintelui Iohannis referitoare la proceduri cât mai rapide privind ridicarea imunităţii parlamentare.

"Ziua de luni să fie zi de lucru în grupurile parlamentare şi de prezenţă a Guvernului, miniştrii să vină în faţa celor două camere pentru a răspunde la interpelări, întrebări pe diverse teme aflate pe ordinea de zi, ziua de marţi - activitate în comisii, miercuri şi joi dezbateri şi vot în plen, vot final joi', a mai precizat preşedintele PSD", spus Ponta.

Ponta a menţionat că PSD doreşte modificarea legii finanţării partidelor politice în aşa fel încât în viitor, prin modificări legislative clare, să se creeze un sistem transparent şi clar pentru partide referitor la modul de finanţare şi a campaniilor electorale.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor