Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele Iohannis participă la summitul Iniţiativei celor Trei Mări

La Sofia, în Bulgaria, începe al şaselea summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care participă şi preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis participă la summitul Iniţiativei celor Trei Mări

Articol de Carmen Gavrilă, 09 Iulie 2021, 09:09

Iniţiativa celor Trei Mărimi reuneşte 12 state membre ale Uniunii Europene, aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră, iar la reuniunea de la Sofia vor fi stabilite reperele pentru dezvoltarea acestui spaţiu, care beneficiază şi de sprijin american, după cum a asigurat, ieri, preşedinţii Joe Biden, în mesajul transmis participanţilor.

Pe agendă se află evaluarea progreselor înregistrate, cu accent pe lista de proiecte strategice prioritare de interconectare, stabilite la summitul de la Bucureşti şi completată ulterior, dar şi funcţionarea fondului de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România şi Polonia sunt state fondatoare.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului, Klaus Iohannis, va insista pe aplicarea proiectelor strategice prioritare de interconectare, cu accent pe Rail2Sea şi Via Carpathia, de interes crescut pentru România.

Din punctul de vedere al Bucureştiului aceste proiecte sunt esenţiale pentru ca iniţiativa să aducă într-adevăr dezvoltare economică pe termen lung, dar şi să facă economia statelor participante mai rezistentă strategic, inclusiv în contextul eforturilor de redresare economică post-pandemie.

Etichete : summit trei mari ue romania
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Știri 11 Noiembrie 2026, 10:05

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat

Moţiunea a fost depusă miercurea trecută în plenul Senatului şi a fost semnată de 34 de parlamentari.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanţelor, dezbătută la Senat
Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:51

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto

La un eveniment dedicat industriei auto, şeful Executivului a vorbit despre câteva măsuri concrete pentru acest sector, care...

Luca Niculescu: Guvernul va continua să sprijine industria auto
AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice