Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele Franţei anunţă "riposte nemiloase"

Preşedintele Franţei, Francois Hollande a convocat Consiliul de Apărare pentru această dimineaţă, după seria simultană de atentate teroriste din Paris, în care au murit cel puţin 120 de oameni, iar peste 200 au fost răniţi.

Preşedintele Franţei anunţă "riposte nemiloase"

Articol de Tudor Ţepeneag, 14 Noiembrie 2015, 10:25

"De această dată e război" - titrează aproape întreaga presă franceză de azi, iar François Hollande a promis deja o ripostă nemiloasă.

Peste 1.500 de militari au fost trimişi pe străzi şi au fost ordonate percheziţii în toată regiunea Île-de-France, care cuprinde capitala, în căutare de complici.

Cel puţin opt terorişti şi-au pierdut viaţa în aceste atacuri, cei mai mulţi dintre ei pentru că au acţionat centurile cu explozibil, pe care le aveau asupra lor.

Atacul, care a făcut cele mai multe victime, a avut loc în sala de concert Bataclan, unde avea loc un concert de rock.

Patru terorişti au reuşit să pătrundă în sală, luând ostatici numeroşi specatori în care au tras, înainte de a acţiona centurile cu explozibil, când forţele speciale au dat asaltul, puţin după miezul nopţii, ora Parisului.

Cel puţin 80 de persoane şi-au pierdut viaţa.

În alte locuri din Paris, terorişti au tras asupra unor oameni care se aflau la terasele unor cafenele, făcând circa 35 de morţi.

La Stade de France, marele stadion din apropierea Parisului au avut loc trei atacuri, care au făcut cinci morţi, în timpul meciului amical de fotbal Franţa-Germania.

Două atacuri au fost comise, se pare, cu grenade, iar al treilea a fost un atact sinucigaş, teroristul declanşând centura de explozibil pe care o avea asupra lui.

Preşedintele François Hollande, care asista la meci, a fost exfiltrat de forţele speciale.

El s-a adresat francezilor decretând starea de urgenţă şi instaurând controlul la frontiere.

O astfel de serie de atacuri teroriste coordonate nu are precedent pe teritoriul francez, însă în ianuarie un atentat jihadist a decimat redacţia revistei umoristice "Charlie Hebdo", din Paris.

Preşedintele Franţei a convocat Consiliul de Apărare pentru această dimineaţă, după seria simultană de atentate teroriste din Paris, în care au murit cel puţin 120 de oameni, iar peste 200 au fost răniţi.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...