Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierii României şi Bulgariei susţin la unison întărirea flancului sud-estic al NATO

Premierul român şi cel bulgar au avut discuţii, azi, la Sofia, cu prilejul summitului Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est.

Premierii României şi Bulgariei susţin la unison întărirea flancului sud-estic al NATO

Articol de Alin Şerbănescu, 01 Iunie 2016, 14:28

Participanţii vor adopta o declaraţie comună în sprijinul integrării europene a ţărilor din Balcanii de Vest.

Premierul Dacian Cioloş a precizat la începutul conferinţei comune de presă, că a discutat cu omologul său bulgar, Boiko Borisov, despre cooperarea în cadrul NATO şi armonizarea poziţiilor pentru susţinerea întăririi flancului sud-estic al Alianţei, inclusiv în ce priveşte Marea Neagră, şi aceasta în perspectiva summitului ce va avea loc anul acesta la Varşovia.

"Bineînţeles că în calitate de membri ai NATO, putem desfăşura şi exerciţii comune în Marea Neagră, să facem astfel încât militarii noştri să efectueze exerciţii tactice militare comune", a subliniat premierul bulgar

Cei doi premieri au discutat şi despre eforturile comune pentru ridicarea vizelor pentru cetăţenii români şi bulgari care doresc să călătorească în Canada.

În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, ambii premieri au convenit să continue întâlnirile comune ale celor două guverne, întâlniri care vor începe spre sfârşitul acestei veri la nivel de miniştri.

În ceea ce priveşte nivelul de premier, cei doi premieri vor lucra împreună pentru întârirea relaţiilor cu ţările vecine.

Trimisul RRA reaminteşte că, în deschiderea lucrărilor summitului, ce are loc la Sofia, preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, a subliniat importanţa acţiunilor comune ale celor două state participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est pentru dezvoltarea regiunii.

Rosen Plevneliev a precizat că, în acest moment, Europa se confruntă cu o serie de crize, printre care şi cea a imigraţiei, iar la acestea pot fi găsite soluţii doar prin colaborare.

În alocţiunile lor, demnitarii români au susţinut importanţa Republicii Moldova din perspectiva României şi în acest context, a avut loc şi o întâlnire bilaterală între premierul român şi Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova, mai precizează trimisul RRA la Sofia.

Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
Știri 14 Aprilie 2024, 10:10

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"

SNSPA anunţă că va demara un amplu proces de cercetare legat de teme relevante aflate în dezbatere publică.

Sondajele online au devenit "un instrument de influenţare a opiniei publice"
15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Știri 14 Aprilie 2024, 09:53

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare

În competiţia electorală din 9 iunie intră toate partidele cunoscute pe scena politică românească.

15 partide şi şapte independenţi intră în competiția pentru alegerile europarlamentare
Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Știri 12 Aprilie 2024, 10:24

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie

Guvernul a aprobat mai multe ordonanțe care vin în sprijinul autorităților locale.

Autorităţile locale vor putea finaliza proiectele cu bani europeni apelând şi la împrumuturi din Trezorerie
Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante
Știri 12 Aprilie 2024, 10:14

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante

România va continua să sprijine Ucraina pe toate palierele, atât timp cât va fi nevoie, a declarat preşedintele Klaus...

Preşedintele Klaus Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina în toate domeniile relevante