Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ponta: Autostrada Unirii nu se va construi niciodată

Liderul PRO România, fostul premier Victor Ponta, crede că Autostrada Unirii nu se va construi niciodată.

Ponta: Autostrada Unirii nu se va construi niciodată

Articol de Radiojurnal, 24 Ianuarie 2020, 18:03

Prezent la Iaşi, cu ocazia manifestărilor dedicate Unirii Principatelor, Victor Ponta a atras atenţia că au existat bani pentru acest proiect încă din 2015, dar nu au fost folosiţi, iar în viitorul buget al Uniunii Europene nu sunt prevăzute fonduri pentru Autostrada Unirii.

Victor Ponta: 2015 - am avut Masterplan de Transport semnat cu Uniunea Europeană şi am avut bani în Programul Operaţional Infrastructură Mare puşi de doamna Corina Creţu. După aceea a venit Cioloş, nu a făcut nimic; după aia venit Dragnea, nu a făcut nimic; liberalii au dat o lege de care nu era nevoie, pentru că aveai deja tot. Am aflat că au dat o ordonanţă de urgenţă prin care au anulat toate procedurile, asta înseamnă că 18 luni de acum încolo nu se poate porni nicio licitaţie, după care am mai aflat că în următorul buget al Uniunii Europene nu mai sunt bani.

Victor Ponta a mai spus că după alegeri trebuie să existe un consens politic la nivel naţional pentru construirea acestei autostrăzi, asfel încât toate viitoarele guverne să aloce fonduri.

De aceeaşi părere este şi Marcel Ciolcau, preşedintele interimar al PSD.

El a scris pe o reţea de socializare că România are nevoie de politici publice care să unească toate provinciile istorice şi că un proiect de ţară poate începe cu Autostrada Moldovei.

Guvernul va face demersuri pentru ca viitoarea Austradă a Unirii să fie finanţată cu bani europeni, a declarat premierul Ludovic Orban, cu ocazia participării la manifestările de la Iași dedicate Unirii Principatelor Române.

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR