Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PNL despre Bogdan Olteanu: Cine a greșit trebuie să plătească

Toţi oamenii sunt egali în faţa legii, iar cine a greşit trebuie să plătească, susţine PNL referitor la presupusele fapte de corupţie ale fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.

PNL despre Bogdan Olteanu: Cine a greșit trebuie să plătească

Articol de Amalia Bojescu, 29 Iulie 2016, 11:25

Partidul Naţional Liberal consideră că justiţia trebuie să-şi facă datoria în absolut orice situaţie şi în cazul oricărei persoane, actual sau fost membru de partid, actual sau fost demnitar.

Conducerea PNL face aceste precizări după ce fostul preşedinte liberal al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru acuzaţia de trafic de influenţă şi se solicită acum arestarea lui preventivă.

Toţi oamenii sunt egali în faţa legii, iar cine a greşit trebuie să plătească, se arată în comunicatul PNL.

"În urma informațiilor apărute în spațiul public în legătură cu presupuse fapte de corupție ale fostului președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, PNL face următoarele precizări:

Partidul Național Liberal a sprijinit și va sprijini instituțiile statului în lupta împotriva corupției. PNL consideră că justiția trebuie să-și facă datoria în absolut orice situație și în cazul oricărei persoane, actual sau fost membru de partid, actual sau fost demnitar.

Toți oamenii sunt egali în fața legii, iar cine a greșit trebuie să plătească", se arată în comunicatul PNL.



Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"