PNL cere guvernului publicarea criteriilor de eligibilitate pentru proiectele locale

Preşedintele interimar al PNL solicită guvernului transparenţă în selecţia dosarelor pentru creditele de angajament astfel încât toate primăriile să aibă şanse egale.

Adăugat: 20 Martie 2017
Ultima actualizare:21 Martie 2017

Politica Romaneasca
Foto: Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL
trimite pe mail

Liberalii solicită guvernului să publice criteriile de eligibilitate privind proiectele locale finanţate din credite de angajament.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că selecţia dosarelor trebuie să se facă transparent, pentru ca toate primăriile să aibă şanse egale.
 

"În momentul de faţă nu există transparenţă cu privire la modul în care urmează să fie cheltuiţi aceşti bani. Nu există, de asemenea, nicio unitate de timp în care autorităţile locale vor fi anunţate cu privire la eligibilitatea proiectelor.Guvernul Grindeanu ia şi peste picior primarii atunci când îi îndeamnă întâi să acceseze fonduri europene şi, dacă nu sunt eligibili, atunci să depună proiecte pe programul naţional de dezvoltare locală. Or, termenul pentru proiectele din bani publici din Programul Naţional de Dezvoltare Locală a expirat" , a afirmat Raluca Turcan.

PNL se angajează să acorde consultanţă tuturor primarilor care se consideră nedreptăţiţi de împărţirea acestor fonduri, chiar dacă nu fac parte din PNL, a mai anunţat Raluca Turcan.



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Simona Mihaescu
Adăugat:
20 Martie 2017
Ultima actualizare:
21 Martie 2017


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza