Parlamentul își reia activitatea în plen și în comisii. Vezi agenda parlamentarilor

Parlamentarii îşi reiau, luni, activitatea în plen şi în comisiile de specialitate.

Adăugat: 4 Februarie 2018
Ultima actualizare:4 Februarie 2018

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Coaliţia PSD-ALDE are ca priorităţi modificarea legislaţiei penale şi a celei privind siguranţa naţională, dar şi adoptarea unei noi legi a pensiilor.

De cealaltă parte, opoziţia şi-a propus să blocheze toate iniţiativele majorităţii parlamentare în domeniul justiţiei.

În atenţia legislativului se va afla punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale a proiectelor ce vizează legile justiţiei.

De asemenea, coaliţia PSD - ALDE are pe agendă modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală.

"Punerea în aplicare a directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie, este extrem de important, pentru că la 1 aprilie este data limită la care statele membre trebuie să transpună directiva. A doua direcţie mare, punerea în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale prin care texte din Codul de procedură civilă şi procedură penală în special au fost declarate neconstituţionale", a spus social-democratul Adrian Ţuţuianu, social democrat.

De cealaltă parte, opoziţia şi-a propus să utilizeze toate pârghiile legale pentru a bloca încercările majorităţii de modificare a celor două Coduri.

"Priorităţile noastre sunt, pe de o parte, sancţiunea derapajelor actualei guvernări, care în mod evident pentru toată lumea este în dispreţ faţă de interesul public, şi, obligatoriu, soluţii alternative, astfel încât românii să vadă în PNL principala alternativă care oricând poate să ofere României o guvernare bună şi în interes public", susține Raluca Turcan, liderul deputaţilor PNL.

În vizor: activitatea serviciilor de informații

O altă prioritate a PSD - ALDE este modificarea legislaţiei ce reglementează activitatea serviciilor de informaţii.

Totodată, social democraţii vor adoptarea Codului Administrativ, iar ALDE înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptări.

PNL a pregătit mai multe proiecte ce vizează domeniile economic şi social, în vreme ce USR va depune mâine, la Parlament, o iniţiativă de modificare a procedurii de emitere a ordinului de protecţie în cazul violenţei domestice.

PMP vrea să facă o campanie de consultare a cetăţenilor cu privire la reformarea parlamentului, iar UDMR va susţine aplicarea în legislaţie a deciziilor CCR în privinţa justiţiei.



Autor:
Alina Bordeiaşu
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
4 Februarie 2018


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza