Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Parlamentul a decis: Victor Ponta trebuie să meargă la Bruxelles

Plenul Parlamentului a adoptat cu 249 de voturi pentru, 30 împotrivă şi o abţinere,o declaraţie prin care recomandă reprezentarea României de către premierul Victor Ponta la reuniunea Consiliului European din 28 iunie, UDMR votând în favoarea premierului.

Parlamentul a decis: Victor Ponta trebuie să meargă la Bruxelles

Articol de Alina Dobrinescu, 12 Iunie 2012, 17:47

Potrivit declaraţiei propuse de USL, "Parlamentul României consideră că primul ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie 2012".

Totodată, în proiectul USL se mai arată că "Parlamentul României trebuie să fie informat, în prealabil, asupra agendei Consiliului European şi să stabilească un mandat de principiu cu privire la ceea ce va susţine reprezentantul României; Parlamentul României trebuie să fie informat, după fiecare Consiliu European, cu privire la deciziile adoptate".

De asemenea, declaraţia USL vizează ca "partajarea atribuţiilor în cadrul Puterii Executive", în domeniul afacerilor europene, să fie următoarea: "în materie de politică militară şi de securitate militară, precum şi în politica externă comună a UE, este constituţional şi funcţional ca preşedintele României să aibă precădere în a reprezenta România; în materie economică, socială, bugetară, referitoare la fondurile europene, aderarea la Schengen, precum şi în alte aspecte executive, este constituţional şi funcţional ca Primul Ministru să aibă precădere în a reprezenta România".

Declaraţia propusă de USL concluzionează că având în vedere agenda reuniunii Consiliului European din 28 iunie, "precum situaţia economică din UE, adoptarea unor măsuri economice şi sociale, precum şi continuarea negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2014-2020", "Parlamentul României consideră că primul ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie 2012".

În discursul susţinut marţi în Parlamentul României, Victor Ponta a susţinut că este util ca "pentru buna reprezentare a României, cel care reprezintă România să aibă un mandat de principiu din partea Parlamentului şi să prezinte care sunt temele principale şi deciziile care privesc ţara noastră".

Proiectul PDL privind reprezentarea României la Consiliul European, respins de Parlament

Marţi, Parlamentul a respins proiectul de hotărâre propus de grupul PDL privind reprezentarea României la Consiliul European.

Proiectul a obţinut 30 de voturi "pentru", 254 "împotrivă" şi nouă abţineri. Hotărârea Parlamentului propusă de grupul parlamentar al PDL arată că statul român va fi reprezentat în Consiliul European, la toate reuniunile, de către preşedinte României.

"În mod excepţional, preşedintele României îl poate mandata pe primul-ministru să participe la unele reuniuni ale Consiliului European”, se arată în propunere.

Declaraţia Parlamentului de marţi recomandă ca premierul României să reprezinte România la Consiliul European.

Declaraţia are doar titlul de recomandare, neavând niciun efect juridic. Aşadar, recomandarea nu-l poate obliga pe preşedintele Traian Băsescu să meargă la Bruxelles.

Ponta şi Băsescu, "poziţii divergente" în ceea ce priveşte reprezentarea României la Bruxelles

Victor Ponta a anunţat în urmă cu două săptămâni că va solicita Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să organizeze un plen comun în care Parlamentul să decidă mandatul pentru Consiliul European şi pe cel pe care îl consideră îndreptăţit să reprezinte România la summit-ul din 28 iunie.

Şeful Executivului a precizat că el şi preşedintele Traian Băsescu au poziţii divergente în ceea ce priveşte reprezentantul României la Consiliul European şi a explicat că la Consiliul European se discută teme care ţin de activitatea Executivului şi a subliniat că opinia sa este că România trebuie reprezentată de primul-ministru.

Premierul a arătat că Parlamentul trebuie să acorde mandat de fiecare dată înainte de Consiliul European, reuniunea semestrială, celui care reprezintă România acolo, şi a precizat că va respecta decizia Legislativului, indiferent care va fi aceasta.

Şeful Guvernului a spus că va adresa solicitarea Parlamentului, în baza articolului 107 din Constituţie, care prevede dreptul premierului de a prezenta informări.

Conform articolului 80 din Constituţie, preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

De asemenea, potrivit articolului 91, preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.

Articolul 102 prevede însă că Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.


Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
Știri 19 Aprilie 2024, 09:03

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"

Admiterea României în Programul "Visa Waiver" reprezintă un obiectiv strategic naţional, informează executivul de la București.

România, tot mai aproape de Programul "Visa Waiver"
UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
Știri 18 Aprilie 2024, 10:44

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu are astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei vizite...

UPDATE Premierul Marcel Ciolacu, întrevederi cu oficiali din Emiratele Arabe Unite
România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Știri 17 Aprilie 2024, 17:59

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"

România poate fi poarta de investiţii a statului Qatar în Uniunea Europeană, i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului...

România poate fi "poarta de investiţii a statului Qatar în UE"
Preşedintele Iohannis a aprobat  urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Știri 17 Aprilie 2024, 12:09

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat solicitările procurorilor de declanşare a urmăririi penale împotriva fostului premier...

Preşedintele Iohannis a aprobat urmărirea penală împotriva lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
Știri 17 Aprilie 2024, 12:01

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, alături de şase miniştri ai cabinetului său, continuă vizita în Qatar, partener comercial important...

Marcel Ciolacu: Avem proiecte clare şi mature pentru investitorii din Qatar
O treime dintre candidaţii propuşi  la alegerile europarlamentare sunt femei
Știri 16 Aprilie 2024, 08:34

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei

10 din 15 formaţiuni politice au inclus o femeie în primele trei locuri, arată un studiu realizat de organizaţia Expert Forum.

O treime dintre candidaţii propuşi la alegerile europarlamentare sunt femei
Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor
Știri 15 Aprilie 2024, 09:25

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor

Proiectele de lege care limitează publicitatea la jocurile de noroc şi la ţigările electronice aşteaptă, săptămâna aceasta,...

Noul Cod Silvic și limitarea publicității la jocurile de noroc și țigările electronice, în dezbaterea parlamentarilor