Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Parchetul extinde ancheta în cazul Nana

Extinderea cercetării vizează şapte persoane, membre ale comisiilor de fond funciar din comuna Nana, bănuite de abuz în serviciu.

Parchetul extinde ancheta în cazul Nana

Articol de Luminiţa Apostolescu, 04 Iulie 2014, 10:56

Parchetul extinde ancheta în dosarul terenurilor din Nana, judeţul Călăraşi, în care fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, a cumpărat 300 de hectare de teren agricol, informează redactorul RRA, Mădălina Verman.

Extinderea cercetării vizează şapte persoane - membre ale comisiilor de fond funciar din comună, bănuite de abuz în serviciu.

Procurorii susţin că aceştia au contribuit la retrocedarea ilegală a sute de hectare în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut, miercuri, Parlamentului actele rezultate în urma activităţii comisiei Nana.

Solicitarea a fost semnată de procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, Camelia Sutiman.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că de principiu Biroul Permanent a aprobat trimiterea actelor însă a returnat scrisoarea întrucât, conform procedurilor, ea trebuia semnată de procurorul general.

Anchetă penală pentru conflict de interesare, abuz în serviciu şi fals

Ancheta în comuna Nana a început în urma unei sesizări a Corpului de Control al Guvernului.

În data de 16 aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri de pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi.

Parchetul transmitea la acea dată că, în perioada următoare, vor fi efectuate actele de urmărire penală necesare soluţionării cauzei.

Corpul de Control a făcut verificări la Primăria Comunei Nana care au avut ca obiect respectarea prevederilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în extravilanul comunei Nana.

Potrivit raportului, terenurile în cauză au aparţinut, începând cu anul 1945, Întreprinderii Agricole de Stat Buciumeni, iar în 1999, prin privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, suprafeţele de teren au fost preluate de către Agenţia Domeniilor Statului (ADS).

Ulterior, prin concesiune, terenul agricol a revenit în exploatarea societăţii Agromixt Buciumeni SA, în schimbul unei redevenţe, până în 2004, când contractul a fost reziliat.

În anii următori, ADS a cedat Comisiei locale de fond funciar Nana o suprafaţă agricolă de 985,8912 ha, pentru reconstituirea dreptului de proprietate persoanelor îndreptăţite.


AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:46

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României

AUR i-a solicitat şefului statului să prezinte documente care să susţină afirmaţia potrivit căreia venirea partidului la...

AUR: Președintele Nicușor Dan apără interesele creditorilor României
Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Știri 11 Noiembrie 2026, 09:34

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare

Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare şi a subliniat că un guvern PNL - USR nu putea funcţiona fără...

Preşedintele Nicuşor Dan a respins varianta aducerii AUR la guvernare
Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Știri 10 Noiembrie 2026, 17:30

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice

Răzvan Dincă, sprijinit de PSD, a fost validat la conducerea Radioului Public, iar Sorina Matei, susținută de AUR, la...

Răzvan Dincă și Sorina Matei, validați de Parlament la conducerile Radioului și Televiziunii Publice
Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:28

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV

Plenul reunit al Parlamentului decide prin vot secret cu bile numirea noilor membri ai Consiliilor de Administraţie de la SRR...

Parlamentul votează noii membri ai Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV
PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR