Tătaru: Măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor trebuie menţinute

Măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor trebuie menţinute până când nu va mai exista transmitere comunitară a noului coronavirus.

Adăugat: 5 Iunie 2020
Ultima actualizare:5 Iunie 2020

Politica Romaneasca
Foto: Nelu Tătaru, ministrul Sănătății
trimite pe mail

Ministrul sănătăţii Nelu Tătaru a reafirmat că masca de protecţie rămâne obligatorie în spaţii publice închise şi mijloacele de transport în comun.

El a spus joi, într-o vizită la Mioveni, că măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor trebuie menţinute până când nu va mai exista transmitere comunitară a noului coronavirus.

Deocamdată rămânem cu măştile pe faţă în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun şi la birou. Portul măştilor reprezintă o minimă măsură de protecţie a populaţiei, dar mai ales a categoriilor de persoane vulnerabile la infectarea cu COVID-19. Când vom putea beneficia de o nouă relaxare a măsurilor?

Ministrul sănătăţii Nelu Tătaru: În momentul în care la nivel naţional vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă, când nu vom mai avea focare în unităţi spitaliceşti, în unităţile de îngrijiri pentru bătrâni, neuropsihici sau în acest personal, atunci ne gândim să nu mai fie obligatorii măştile. Principalul fel de a transmite este cel aerogen. Încă se menţine. Cât timp suntem apropiaţi în spaţii închise, ne gândim să rămână aceste măşti.

În declaraţiile de presă de la Mioveni, Tătaru a explicat şi când vor reintra în circuitul medical spitalele închise sau transformate în spitale suport COVID, în urma crizei provocate de noul coronavirus.

Nelu Tătaru: La nivel naţional, fiecare direcţie de sănătate publică desfăşoară în această perioadă evaluări la spitalele suport COVID, pentru a vedea numărul de cazuri rămase, posibilitatea ca aceste cazuri să treacă prin terapie intensivă, din boli infecţioase sau din pneumologie. În timpul 2, DSV-urile vor reaşeza circuitele, structurile şi atunci îşi vor putea relua şi activitatea non-COVID.



Autor:
Cristian Matei
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
5 Iunie 2020


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza