PSD nu va vota un guvern condus de Florin Cîţu

Liderul interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a spus că PSD nu va vota noul guvern, format în jurul PNL, şi că este posibil să formuleze o nouă sesizare la Curtea Constituţională.

Adăugat: 27 Februarie 2020
Ultima actualizare:27 Februarie 2020

Politica Romaneasca
Foto: Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD. Sursa: Facebook
trimite pe mail

Principalul partid de opoziţie, PSD, anunţă că nu va vota un guvern condus de Florin Cîţu.

Propunerea preşedintelui Iohannis a generat de altel, mai multe reacții pe scena politică.

Pentru liderul USR, Dan Barna, desemnarea lui Florin Cîţu ca prim-ministru reprezintă o decizie previzibilă din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

Dan Barna: Vom vedea care va fi poziţia pemierului desemnat şi ne aşteptăm ca în zilele următoare să fim invitaţi la consultări şi la discuţii despre constituirea majorităţii necesare. În măsura în care se va constitui o majoritate şi vom ajunge la învestirea unui guvern, USR vrea să facă parte din acest guvern, cu obiectivele ordonanţe pentru primarii în două tururi şi celelate direcţii de reformă pe care le-am susţinut de doi ani şi patru luni.

De cealaltă parte, liderul interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a spus că PSD nu va vota noul guvern, format în jurul PNL, şi că este posibil să formuleze o nouă sesizare la Curtea Constituţională.

Marcel Ciolacu: Mi se pare un lucru care depăşeşte imaginaţia desemnarea domnului Cîţu. Eu mă aşteptam ca domnul Cîţu să iasă să spună ce a făcut cu 10 miliarde de euro împrumutate în trei luni şi jumătate, nu să fie desemnat premier. E fără cuvinte desemnarea. Vom vedea mai departe ce hotărâri vor lua, vom discuta şi cu ceilalţi parteneri politici. Categoric preşedintele a ales calea crizei politice.

Şi liderul PRO România, Victor Ponta, a spus că nu va vota un guvern PNL.

Victor Ponta: Nu am votat nici în noiembrie şi motivele nu s-au schimbat. Eu cred că PNL nu poate, în acest moment, nu are legitimitate, nu are o echipă, nu are un program şi nu are o susţinere parlamentară pe care să guverneze bine. Şi cred că România avea nevoie şi are în continuare nevoie de un guvern de profesionişti, care să se ocupă de problemele ţării, nu de problemele PNL.

La rândul său, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că această nominalizare pentru funcţia de premier va conduce la adâncirea crizei politice.



Autor:
Iulia Gherman
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
27 Februarie 2020


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza