USR a pierdut definitiv procesul intentat primarului general al Capitalei

Primăria Capitalei a anunţat astăzi că USR a pierdut definitiv procesul intentat primarului general, Gabriela Firea.

Adăugat: 6 Decembrie 2019
Ultima actualizare:6 Decembrie 2019

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Primarul general Gabriela Firea fusese chemată în instanţă în iunie 2017 de consilierii municipali USR, care îi solicitau daune morale în valoare totală de 500.000 lei, pentru formularea de afirmaţii denigratoare, defăimătoare şi mincinoase.

Conform unui comunicat al Primăriei, instanţa a stabilit că declaraţiile primarului Capitalei, în contextul incidentului din 8 iunie 2017, când un grup de persoane a pătruns 'prin violenţă' în sediul primăriei şi ulterior în sala unde avea loc şedinţa Consiliului General, 'nu au caracterul unei fapte ilicite, nefiind formulate cu rea-credinţă', ci doar cu scopul de a exprima opinia personală a Gabrielei Firea.

De asemenea, instanţa a arătat că reclamanţii nu au putut dovedi că au suferit vreun prejudiciu. USR Bucureşti a reacţionat pe Facebook, apreciind că, 'minciunile rămân minciuni', chiar dacă instanţa a constatat că acestea nu pot fi încadrate ca încălcări ale legii.

Reprezentanţii formaţiunii susţin că Gabriela Firea şi-a pus subalternii să-i ţină pe hol pe cetăţenii veniţi să asiste la şedinţa Consiliului General şi a declarat apoi că USR i-a instigat pe oameni împotriva ei.



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
6 Decembrie 2019


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza