Gabriela Firea: PNL încearcă să blocheze ţara

Firea acuză PNL că, după ce a blocat Bucureștiul, blochează și țara.

Adăugat: 21 Mai 2018
Ultima actualizare:21 Mai 2018

Politica Romaneasca
Foto: Gabriela Firea
trimite pe mail

Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, consideră că, prin plângerea penală depusă de liderul PNL împotriva premierului, Ludovic Orban încearcă să blocheze şi ţara, după ce - spune ea - a blocat Bucureştiul prin oamenii săi. Gabriela Firea s-a arătat convinsă astăzi, la începutul şedinţei conducerii PSD, că cetăţenii vor sancţiona acest mod de a face politică.

"Consider că dă dovadă de analfabetism democratic domnul preşedinte Orban, care blochează Bucureştiul sistematic, prin oamenii săi, şi acum vrea să blocheze şi ţara. Eu sunt convinsă că românii văd ceea ce se întâmplă şi vor sancţiona astfel de derapaje de la democraţie. Dacă aşa se face politica depunând plângeri penale, înseamnă că nu mai suntem în democraţie. Înseamnă că le e frică de alegeri, de votul românilor. Votul românilor este sfânt. Nu trebuie să răstoarne o putere legitimă prin plângeri penale. Este ceva incredibil şi de neacceptat într-un stat de drept", a spus Firea.

Amintim că liderul PNL, Ludovic Orban, a depus plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă, pe care o acuză de înaltă trădare, prezentarea cu rea credinţă de informaţii preşedintelui României, uzurparea funcţiei şi divulgarea de informaţii secrete de stat.

El a precizat că acuzaţiile au legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim şi că sesizarea către Parchetul General este o acţiune făcută în nume personal.



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
21 Mai 2018


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza