Testamentul politic al lui Corneliu Coposu

La mai bine de 22 de ani de la moartea liderului PNŢCD Corneliu Coposu, fundaţia ce îi poartă numele anunţă că recent a fost descoperit testamentul politic al Seniorului.

Adăugat: 20 Mai 2018
Ultima actualizare:20 Mai 2018

Politica Romaneasca
Foto: Corneliu Coposu, alături de lideri ai PNŢCD
trimite pe mail

Corneliu Coposu a fost închis peste 17 ani în puşcăriile regimului comunist. După Revoluţia din 1989 a devenit preşedinte al PNŢCD şi unul dintre oamenii politici care şi-a pus speranţa în restaurarea Monarhiei în România. A murit pe 11 noiembrie 1995.

A fost considerat un simbol al luptei anti-comuniste şi un exemplu de moralitate.

TESTAMENTUL LUI CORNELIU COPOSU

În momentele de răscruce care învederează scadenţele inevitabile şi rigoarea fără excepţii a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schiţa intenţii sau dorinţe care să supravieţuiască disparţiei lor. Neavând nicio avere - nu a avut nicio avere Corneliu Coposu - sunt scutit de obligaţia de a da destinaţie unor bunuri. Tot ce am, aproape nimic, rămâne la dispoziţia surorilor mele dragi, Flavia Bălescu şi Rodica Coposu, care vor şti cui şi cum să facă parte de amintiri din obiectele ce mi-au aparţinut. Îmi reproşez că sub presiunea continuă a evenimentelor şi obligaţiilor nu am reuşit să exum osemintele tatălui meu de la Coşlar şi să le reînhumez lângă mama, la Bucureşti.

Părinții m-au învăţat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna şi făţărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care-l servesc". De asemenea, nu am reuşit să organizez microcimitirul de lângă biserica din Bobota, din judeţul Sălaj, unde s-a născut, unde odihnesc strămoşii familiei şi sper că surorile mele vor reuşi să facă faţă acestei pioase obligaţii. Mă simt obligat să adaug câteva rânduri din inimă".

Afecţiune deplină şi preţuire pentru prietenul bun de bucurii şi necazuri, Nelu Diaconescu. Îi urez norocul şi prestigiul cu care-l îndreptăţesc calităţile şi onestitatea lui" "Printre cele mai apropiaţi, mai sinceri şi mai loiali prieteni de care mă leagă un trecut plin de afecţiune şi sinceritate, cel dintâi este Bani Ghică - gentlemanul prezent în toate momentele grele, omul de temei pe care te poţi sprijni. Nu poate fi uitat din însemnarea gratutidinii Mişu Barcan, prieten sincer şi devotat care mi-a făcut infinite servicii.  Doctorul Mihail Baican - din Germania. A fost alături de mine în cele mai grele împrejurări. Ajutorul lui este de nepreţuit. Cred că a cheltuit o avere cu reparaţiile capitale spre care m-a îndrumat, eternă recunoştinţă.

Desigur că prietenia, aprecierea şi simpatia mea se îndreaptă către zeci şi sute de persoane apropiate pe care nu le mai enumăr. Leg însă mari speranţe de activitate politică viitoare de tinerii mei prieteni, de a căror carieră viitoare am încercat să fiu preocupat, Costin Borc, Ionuţ Muntean, Ionuţ Gherasim. Le prevăd un viitor bun.

Simpatia mea pentru tânara generaţie de parlamentari  a căror promovare a fost benefică pentru partid, Lepşa, Mureşan, Dunca, Ionescu, Opriş şi ceilalţi. Le doresc multă încredere în rodajul şi afirmarea supleanţilor noştri".

Cred că forţele partidului trebuie împrospătate prin integrarea unor valori de necontestat, care vor fi benefice pentru dezvoltarea ulterioară a formaţiunii noastre. Mă gândesc la Emil Constantinescu, George Şerban, Laurenţiu Ulici, doctor Nae Constantinescu  şi Romulus Rusan.

S-ar putea ca intervenţia chirurgicală să îmi fie fatală. Câteva concluzii finale: Cred că mi-am făcut datoria faţă de ţară, faţă de conştiinţa mea. Nu cred că am să îmi reproşez vinovăţii majore. Am căutat să îmi respect principiile, angajamentul ideologic şi toate acţiunile născute din dragoste de patrie şi de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş proceda la fel, chiar ţinând seama de perspectiva anilor de puşcărie, de suferinţele îndurate. Sunt convins că politica este o activitate morală şi nu poate fi delimitată de etică şi de onestitate. Am preţuit întotdeauna oamenii cinştiţi şi leali.

Am avut strângere de inimă atunci când, prin forţa împrejurărilor, am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor şi a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esenţa obiectivelor pentru care militez. Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare a intereselor proprii, serviciile pe care le aduce dezinteresat trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut şi detestat din prima tinereţe materialismul istoric şi dialectic, concepţiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin. Cred că era comunistă, impusă ţării noastre după al Doilea Război Mondial, a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Nu ştiu în câtă vreme vom recupera stagnarea malefică pe care ne-a impus-o.

Dacă aş fi întrebat în Ziua Judecăţii despre urmele pe care le lasă străduinţele mele de-o viaţă, aş răspunde fără ezitare că mă socot cel puţin co-ostenitor la supravieţuirea Partidului Naţional Ţărănesc peste cele aproape cinci decenii de teroare, că mă felicit pentru integrarea, cu câte riscuri, a partidului în Internaţionala Creştin-Democrată, în 1987, într-o epocă de cumplită persecuţie şi supraveghere poliţienească. În noaptea Revoluţiei din decembrie, am relegalizat partidul, scriptic desfiinţat în iulie 1947, în realitate funcţionând clandestin, chiar şi în puşcărie. Am redeschis cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vredici, pe care suferinţele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu şi Mihalache peste un hău de 45 de ani, plini cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură ruso-comunistă. Partidul Naţional Ţărănesc, cu definiţia pe care i-am adăugat-o, Creştin-Democrat, a fost înscris primul, cu numărul 1, la Tribunalul Bucureşti, în registrul formaţiunilor politice.

Prin eforturi susţinute şi osteneli necântărite, prin deplasări obositoare şi demersuri repetate, am reuşit să integrez acest partid în conclavul formaţiunilor politice respectate şi respectabile ale Occidentului, marcând o prezenţă europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizaţia continentală. Am stabilit legături de colaborare cu cele mai importane personalităţi de decizie din Apus şi am obţinut preţuirea şi ajutorul moral şi material al acestora. Partidul nostru este, în prezent, factor important în Uniunea Europeană Creştin-Democrată, în Internaţionala Creştin-Democrată, în Uniunea Partidelor Populare, iar Organizaţiile noastre speciale de Tineret, Muncitori, Femei, fac parte din organismele internaţionale ale categoriilor respective.

Am avut satisfacţia de a fi invitat în capitalele occidentale, de a lega dialoguri cu şefii de stat şi prim-miniştrii statelor occidentale, cu şefi electivi şi exponenţi de căpetenii ai ţărilor democrate din Europa şi Statele Unite ale Americii. În toate acţiunile întreprinse, am militat nu numai pentru interesele subiective ale partidului pe care îl reprezentam, ci pentru prestigiul şi interesele ţării. Am fost întotdeauna mândru de calitatea mea de român, cu toate că mi-am etalat dintr-o decenţă explicabilă patriotismul, nici nu am făcut paradă demagogică de naţionalism. Am avut satisfacţii şi decepţii.

Îmi pare bine că decepţiile cauzate de lichelism, lipsa de loialitate şi incorectitudinea unor oameni apropiaţi nu m-au demoralizat. Permanentele agresiuni fizice şi morale ale căror ţintă am fost vreme de o jumătate de secol probabil că mi-au consolidat rezistenţa şi facultatea de a trece cu o oarecare înţelepciune peste dovezile de ingratitudine şi lucrăturile clandestine încropite cu vicleşug împotriva mea. Cred că am fost cel mai calomniat om politic din zilele postrevoluţionare. Intransigenţa mea, refuzul compromisurilor antimorale şi fermitatea unor atitudini devotate intereselor ţării nu au făcut casă bună cu practica aproape generalizată a poltromiei, a complexului relei credinţe, a corupţiei şi a politicianismului asiatico-oriental. De aceea am fost identificat ca inamic de căpetenie al încercărilor de "restaurarea nostalgică a epocii dinainte de evenimente".

Nu cred că acţiunea viguroasă de demonetizare întreprinsă pe toate planurile împotriva mea a dat sau va da rezultate. De altfel, ce le-aş putea reproşa celor pe care însăşi existenţa mea îi proiectează spre băncile acuzării, reproş îndreptăţit aş putea avea doar celor racolaţi pentru această murdară deprindere, din rândul prietenilor proprii. Dacă până cândva se va face procesul comunismului, înţeleg prin aceasta procesul celor care au contribuit în concret la dezastrul ţării, rândurile de faţă ar putea servi ca argument în instanţă în favorul celor incriminaţi, anume: oamenii sau suboamenii care s-au pretat la acţiunile degradante ce ni se vor pune în sarcină, teroare, asasinate, torţionări, persecuţii criminale, nu trebuie să fie pedepsiţi, ci internaţi în ospicii.

Din parte-mi, i-am iertat pe toţi, inclusiv  pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică şi morală, i-am iertat de toate crimele şi păcatele pe care le-au făcut, i-am iertat şi pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiţie a calomniei şi defăimării. Sunt oameni cu suflete corupte care nu mai pot fi recuperaţi de societatea onestă a României viitoare.

Ispăşirea acţiunilor mercenare se va solda cândva prin remuşcări tardive. Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la  Malmaison în octombrie 1947 de la Iuliu Maniu (n.a. Iuliu Maniu către Coposu și colegi: Eu nu voi supravieţui. Voi, cei care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al partidului nostru, în interesul României viitoare").

Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a PNŢCD.

Am încredere în viitorul României. Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră. Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte!  

 Corneliu Coposu, Hemer, noaptea de 24/25 iulie 1994.

Testamentul politic al lui Corneliu Coposu ne-a fost oferit de preşedintele executiv al  Fundaţiei Coposu, Ionuţ Gherasim.

 



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
20 Mai 2018


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza