Premierul Dăncilă, prima vizită la Bruxelles

Premierul Viorica Dăncilă efectuează, în această perioadă, o vizită oficială la Bruxelles.

Adăugat: 20 Februarie 2018
Ultima actualizare:20 Februarie 2018

Politica Romaneasca
Foto: Viorica Dăncilă, premierul României
trimite pe mail

Şefa guvernului de la Bucureşti va avea, astăzi şi mâine, o serie de întrevederi cu înalţi oficiali europeni.

Intensificarea relaţiei dintre autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Bruxelles este esenţială,  crede premierul Viorica Dăncilă, atât din perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în 2019, cât şi a angrenării României în cele mai importante proiecte aflate pe agenda comunitară.

Ea s-a pronunţat, totodată, şi pentru o participare activă la discuţiile privind viitorul economic al Uniunii.

În acest sens, nu întâmplător este şi faptul că prima vizită pe care şeful executivului român o începe astăzi este chiar Bruxelles-ul.

"Am să mă întâlnesc cu preşedintele Comisiei Europene, domnul Juncker, cu preşedintele Consiliului, domnul Tusk, cu preşedintele Parlamentului European, domnul Tajani şi, bineînţeles, voi avea o întâlnire cu comisarul român pe politici regionale, doamna Corina Creţu. Vreau să cresc dimensiunea europeană a guvernării şi cred că acesta este primul pas", a spus Viorica Dăncilă.

În cadrul întrevederilor cu înalţi oficiali europeni va fi discutat şi subiectul legat de legile justiţiei.

Viorica Dăncilă a criticat faptul că ministrul justiţiei, Tudorel Toader, nu a fost lăsat să-şi expună punctul de vedere în cadrul dezbaterii în Parlamentul European, de la începutul lunii februarie, afirmând că acesta era cel mai în măsură să răspundă întrebărilor şi îngrijorărilor de la Bruxelles.

Premierul a afirmat, la acea vreme, că au existat în Parlamentul European oameni care au dezinformat cu privire la situaţia justiţiei din România.

De aceea, o comunicare corectă şi transparentă este importantă, mai spunea Viorica Dăncilă, pentru a nu mai exista situaţii de acest gen.



Autor:
Petruţa Obrejan
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
20 Februarie 2018


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza