Angela Merkel a câştigat cel de-al patrulea mandat de cancelar

Conservatorii din CDU-CSU ai Angelei Merkel au obţinut 33% din voturi, faţă de 20,7%, cât şi-au adjudecat social-democraţii din SPD-ul fostului preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz.

Adăugat: 24 Septembrie 2017
Ultima actualizare:25 Septembrie 2017

Politica Romaneasca
Foto: Angela Merkel
trimite pe mail

Angela Merkel a câştigat cel de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei.

Ultimele estimări electorale arată că Uniunea Creştin-Democraţilor şi Social-Democraţilor a adunat 33% din voturi, Socialiştii 20,7%, extremiştii de dreapta de la Alternativa pentru Germania 13,3%, liberalii 10,5% , extrema stângă - 9% şi ecologiştii - 8,9%.

Prezenţa la urne a fost mai bună decât în 2013 şi a ajuns la 75,6% dintre germanii cu drept de vot.

Potrivit estimărilor canalului ARD, Parlamentul german ar putea ajunge să aibă 690 de membri, cu 60 mai mulţi decât în cel actual, informează trimisul nostru special RRA, Carmen Gavrilă.

Cancelarul german Angela Merkel a transmis susţinătorilor că spera la un rezultat mai bun, însă aceasta este o zi în care partidul său poate afirma că are un mandat şi că-şi va asuma responsabilităţile cu calm.

Doamna Merkel a subliniat că va depune eforturi pentru o ţară liberă şi dreaptă şi va încerca să găsească modalităţi legale pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale, relatează corespondentul BBC, citat de Rador.

Despre ascensiunea AFD-ului a comentat, la Radio România Actualități, expertul în relaţii internaţionale Andrei Ţărnea.

"Centrul politicii germane este sub asaltul extremelor. Alternativa pentru Germania va specula acest val de nemulțumire publică, care nu e legat exclusiv de chestiunea imigranților și a valului de refugiați care a ajuns în Germania în 2014-2015, în primul rând, ci e nemulțumit de modul în care funcționează atât Germania, cât și Europa la acest moment", a spus Andrei Ţărnea.

Proteste împotriva extremiștilor

Ascensiunea la nivel federal a extremiştilor germani de dreapta,  până acum prezenţi în mai multe parlamente regionale, a stârnit reacţii de respingere, atât în ţară, cât şi la nivel european.

Sute de persoane au protestat  în marile oraşe germane faţă de intrarea în Bundestag pentru prima dată după al doilea Război Mondial a extremiştilor de dreapta.

La Berlin, manifestanţii au strigat "afară cu naziştii" şi "rasismul nu este o soluţie".
 



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
24 Septembrie 2017
Ultima actualizare:
25 Septembrie 2017


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza