Sute de turişti români şi străini, prezenţi la Târgul Gaudeamus de la Mamaia

Sute de turişti români şi străini au participat ieri la deschiderea ediţiei cu numărul 100 a Târgului Gaudeamus, organizat de Radio România în Piaţeta Perla din Mamaia.

Adăugat: 13 August 2017
Ultima actualizare:13 August 2017

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Târgul de carte va fi deschis până pe 16 august, programul de vizitare fiind zilnic între orele 15:00 şi 23:00.

La ediţia organizată în premieră cu sprijinul Primăriei Constanţa are loc şi o expoziţie aniversară cu 100 de fotografii de la cele 99 de ediţii ale târgului care au avut loc în întreaga ţară.

Cu detalii, Silvia Pascale de la Radio România Constanţa:

Reporter: Spectatorii care au participat la deschiderea Târgului Gaudeamus Litoral 2017 au recunoscut că a fost una dintre cele mai frumoase seri de vară petrecute la malul Mării Negre. Pentru unii a fost un eveniment aşteptat un an întreg.

-: Un astfel de eveniment organizat de Radio România şi mai ales aici, la Constanţa, în oraşul în care am trăit o viaţă întreagă este, nu un gest frumos, este un gest extraordionar pentru sufletul celor care încă iubesc cartea, şi sunt destui.
-: Foarte mult mă bucură şi aş vrea să se întâmple lucrul acesta cât mai des şi să văd în special tinerii intrând şi răsfoind o carte.

Reporter: Dumneavoastră iubiţi cartea, dar aveţi timp să şi citiţi?

Printre scriitorii care şi-au lansat seara trecută cartea se numeră ţi Leila Kerim Wilson.

Aceasta a prezentat albumul literar gastronomic tătăresc, la care a lucrat alături de tatăl său, renumitul scriitor şi realizator de programe în limba turcă la Radio România, Altay Kerim.

Leila Kerim Wilson: Cartea mea se doreşte a fi mai mult decât o carte de bucate. Este un omagiu, nu numai pentru femeia tătară, ci şi pentru prietenia care ne leagă cu poporul român pe aceste meleaguri.



Autor:
Radio România Actualităţi
Editor:
Simona Mihaescu
Adăugat:
13 August 2017


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza