Decizii în coaliţie privind rectificarea bugetară şi impozitul pe cifra de afaceri

Liderii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE s-au reunit, la Parlament, în cadrul unei noi şedinţe privind activitatea executivului.

Adăugat: 17 Iulie 2017
Ultima actualizare:17 Iulie 2017

Politica Romaneasca
Foto: Liderii coaliţiei de guvernare- Călin Popescu Tăriceanu , stânga şi Liviu Dragnea
trimite pe mail

Pe agendă se află teme precum impozitul pe cifra de afaceri şi rectificarea bugetară.

Este a doua întânlire din seria evaluărilor săptămânale a activităţii Guvernului condus de Mihai Tudose.

Şedinţa coaliţiei PSD-ALDE are loc în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a început de aproximativ o oră.

Lipseşte de la aceste discuţii Călin Popescu Tăriceanu, care este, se pare, în concediu, însă ALDE este reprezentat de Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian.

Dintre social-democraţi participă şi Gabriela Firea, alături de Liviu Dragnea.

Din echipa guvernamentală aunt prezenţi, alături de premierul Tudose, vicepremierii Sevil Shhaideh şi Marcel Ciolacu, dar şi ministrul finanţelor Ionuţ Mişa, având în vedere că pe agendă se află în primul rând teme fiscale.

Se discută astfel despre impozitul pe cifra de afaceri, după ce săptămâna trecută au fost făcute o serie de declaraţii pe acest subiect.

Ministerul Finanţelor a făcut simulări privind efectele aplicării unei astfel de măsuri, iar rezultatul acestei analize va fi prezentat şi conducerii coaliţiei.

Bazându-se pe aceast analiză, premierul Mihai Tudose a precizat la Bruxelles săptămâna trecută că nu va fi introdus acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri şi că România este predictibilă în ceea ce priveşte sistemul financiar-fiscal.

În cadrul coaliţiei această poziţie este susţinută şi de ALDE, în timp ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat că aşteaptă rezultatul analizei de la Ministerul Finanţelor, pentru a decide la nivelul coaliţiei în privinţa acestei măsuri din programul de guvernare.

Şi, tot din zona finanţelor, un alt subiect de discuţie va fi rectificarea bugetară, având în vedere că aceasta ar urma să fie aprobată până la sfârşitul lunii.

Premierul a menţionat că va fi una pozitivă, însă trebuie decise domeniile care vor beneficia de fonduri suplimentare şi priorităţile ce vor fi finanţate.



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Simona Mihaescu
Adăugat:
17 Iulie 2017


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza