Dan Nica: Alegerile prezidenţiale din 2009 au fost fraudate

Fostul ministru de Interne, Dan Nica, a susţinut, astăzi, la audierile din Comisia parlamentară privind alegerile din 2009, că acel scrutin a fost fraudat.

Adăugat: 19 Iunie 2017
Ultima actualizare:19 Iunie 2017

Politica Romaneasca
Foto: Dan Nica- arhivă foto
trimite pe mail

El a adus o serie de argumente bazate pe documentele pe care le-a avut la dispoziţie în momentul respectiv.

Social-democratul Dan Nica, cel care a deţinut funcţia de ministru de interne până la organizarea alegerilor prezidenţiale din 2009, declara în faţa senatorilor şi deputaţilor din Comisia pentru anchetă că nu are niciun dubiu că PDL şi-a dorit îndepărtarea social-democraţilor de la guvernare în acel an, pentru a putea organiza singur alegerile prezidenţiale.

El a amintit mai multe dovezi pe care social-democraţii le-au depus la Curtea Constituţională, după alegerile prezidenţiale din 2009 şi a subliniat că, în opinia sa, rezulattul alegerilor a fost viciat.

Dan Nica: "Dacă putem să discutăm foarte multe despre CNP-uri greşite, că din viteză au mai greşit pe secţiile de vot, dacă putem să acceptăm că au votat şi morţi, dacă putem încerca să găsim explicaţii pentru foarte multe lucruri, eu pentru un singur lucru nu pot să am niciun fel de explicaţie: numărul mare de procese verbale, pe care le-am avut ştampilate, semnate, cu cifre exact inverse între cei doi candidaţi".

Şi reprezentantul PSD în Biroul Electoral pentru Străinătate, Andi Cristea, spunea că a înaintat toate sesizările privind neregulile către Parchetul Bucureşti şi că, în opinia sa, în secţiile electorale din străinătate au existat o serie de nereguli care au viciat rezultatul votului.

Andi Cristea: "În afara ţării, în procesul electoral din 2009, la alegerile prezidenţiale, din punctul meu de vedere şi pe baza documentelor şi sesizărilor care au sosit, eu cred că au existat o serie întreagă de iregularităţi, de nereguli, de smene de întrebare care au viciat rezultatul final".

Social-democratul Mircea Duşa, invocat de generalul Dumitru Iliescu în audierea sa nu a oferit elemente noi astăzi, precizând că discuţia pe care a avut-o cu acesta a fost în cadrul unei audienţe din 2013.

Mâine, la comisie sunt aşteptaţi fostul adjunct al SRI, Florian Coldea, dar şi procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, care deocamdată nu au confirmat, dar şi Cozmin Guşă şi Cătălin Cherecheş, implicaţi în campania electorală a PSD din 2009.



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
19 Iunie 2017


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza