Interviu cu vicepreşedintele Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu

"...o negociere cu 27 de state şi Marea Britanie e mult mai eficientă pentru noi, avem o garanţie mai mare că drepturile noastre vor fi respectate."

Adăugat: 5 Aprilie 2017
Ultima actualizare:5 Aprilie 2017

Politica Romaneasca
Foto: Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedintele Parlamentului European
trimite pe mail

Realizator: Mihai Udroiu - Mâine, Parlamentul European marchează o premieră: un stat comunitar a declanşat oficial procesul de retragere din Uniunea Europeană, iar eurodeputaţii decid asupra condiţiilor în care aprobă acordul final de renunţare de către Marea Britanie la statutul de membru al Uniunii Europene. Care va fi rolul Parlamentului European pe perioada negocierilor?

Ioan Mircea Paşcu: Noi am spus de la bun început şi aşa prevăd şi tratatele, că Parlamentul va trebui să aprobe cele două acte care vor rezulta: întâi, ieşirea Marii Britanii şi, după aceea, acordul care va rămâne în vigoare sau care se va negocia între Marea Britanie şi Uniunea Europeană şi care să înlocuiască statutul de membru. Am făcut clare, prin această rezoluţie, care sunt poziţiile noastre de principiu şi ne aşteptăm, ca aceste poziţii să fie preluate de către negociatorii propriu-zişi şi în felul acesta poziţia Parlamentului să se reflecte în negocierile propriu-zise, pentru că într-adevăr, cum aţi spus şi dumneavoastră, când va veni la noi, vom vedea în ce măsură aceste condiţii, pe care le-am pus în momentul de faţă, sau aceste principii, pe care le-am formulat acum, urmează... vor fi respectate în cadrul negocierilor de către ambele părţi.  

Realizator: Din câte ştiu, există posibilitatea ca pe parcursul celor doi ani, estimaţi doi ani, că se vor adopta şi alte rezoluţii. 

Ioan Mircea Paşcu: Sigur că da. Noi intenţionăm să urmărim acest proces, de altfel să nu uităm că între negociatori se află şi domnul Guy Verhofstadt, care e negociatorul Parlamentului şi e de aşteptat ca dânsul să facă informări şi pe baza acestor informări, Parlamentul să reacţioneze fie sub formă de discuţie, fie sub formă de rezoluţie, fie sub formă de scrisori - vom vedea la momentul respectiv ce formulă se va alege. 

Realizator: Cum ar trebui să se poziţioneze România în negocierile dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit?  

Ioan Mircea Paşcu: Noi trebuie să negociem împreună cu ceilalţi membri. Am văzut opinii care sugerau că cel mai bine ar fi să facem o negociere separată. După părerea mea, nu e nici indicat şi nu e nici posibil. Nu e indicat întrucât o negociere cu 27 de state şi Marea Britanie e mult mai eficientă pentru noi, avem o garanţie mai mare că drepturile noastre vor fi respectate, şi în plus de aceasta, în această rezoluţie se spune negru pe alb că orice negociere individuală, care nu corespunde, nu e aprobată de către ceilalţi membri ai UE, nu are valoare. Şi atunci, vedeţi o asemenea... s-au gândit şi cei din Uniunea Europeană la o asemenea posibilitate şi tocmai de aceea, în corpul rezoluţiei este o prevedere expresă, care nu lasă loc pentru o asemenea opţiune.  

Realizator: E clar că negocierile mari se vor purta la nivel înalt.

Ioan Mircea Paşcu: Sigur că da. Există domnul Barnier, există în Marea Britanie un minister, s-a creat un minister, domnul David Davis este însărcinat numai cu această problemă - este poate pentru prima oară când o negociere de o asemenea importanţă nu se poartă de Ministerul de Externe, de Foreign Office, ci de un minister special creat. Asta arată, totuşi, importanţa pe care ambele părţi o acordă acestor negocieri. 

Realizator: Dar haideţi să coborâm un pic mai jos nivelul. Ce să facă românii din Marea Britanie în perioada asta?

Ioan Mircea Paşcu: Românii din Marea Britanie, deci înţeleg că s-a discutat cu britanicii pe această chestiune, că domnu1 Boris Johnson a spus că drepturile românilor vor fi apărate, însă mie daţi-mi voie să vă spun, eu nu am mare încredere în promisiunile acestor oameni, care şi aşa au indus în eroare electoratul britanic, ridicând la rang de teamă naţională tot felul de aiureli care nu erau reale şi nu am încredere în aşa ceva. Am încredere, însă, în faptul că aşa cum se arată în această rezoluţie, primul punct pe care îl va urmări Uniunea Europeană va fi cel al drepturilor cetăţenilor europeni în Marea Britanie, în contrapartidă cu drepturile cetăţenilor britanici din Europa. Deci ăsta este primul punct. Deci ca atare, ne aflăm, să spunem aşa, în rândul întâi din punctul ăsta de vedere şi deci e în interesul nostru să mergem împreună cu Uniunea Europeană să negociem aceste chestiuni, pentru că avem mult mai multe şanse să le obţinem. 

Realizator: Vă mulţumesc mult de tot. 

Ioan Mircea Paşcu: Cu mare plăcere.

Transcrierea interviului. Agenţia de presă RADOR



Autor:
Mihai Udroiu
Editor:
Simona Mihăescu
Adăugat:
5 Aprilie 2017


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza