Florin Georgescu: S-au găsit bani pentru creşterea salariilor bugetarilor

Salariile din sectorul bugetar vor creşte din luna iunie, iar pensionarilor li se vor da înapoi banii luaţi pe asigurările de sănătate.

Salariile în sectorul bugetar vor fi majorate cu 8 la sută, din iunie, deoarece au fost identificate fondurile necesare, a declarat, sâmbătă, Florin Georgescu, ministrul nominalizat pentru portofoliul Finanţelor în Guvernul premierului desemnat, Victor Ponta.

Salariile vor creşte cu opt la sută din iunie, iar pensionarii vor primi tot din iunie înapoi, lunar, banii viraţi la asigurările de sănătate, a spus Georgescu, precizând că discuţiile de sâmbătă cu FMI, CE şi Banca Mondială vor continua până noaptea târziu, însă vor fi discutate detalii de ordin tehnic privind acest subiect.

"S-au identificat sume suplimentare care să poată majora deficitul bugetar, astfel încât să poată fi menţinute promisiunile făcute de USL cu privire la salarii şi pensii. Acesta este un semnal bun pentru continuarea reformei şi macrostabilităţii", a arătat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Deficitul bugetar convenit în Memorandumul de politici macroeconomice cu Fondul este de 1,9 la sută din PIB, dar analiştii consideră că este loc de o creştere a deficitului chiar până la 3,5 la sută din PIB, în cazul în care salariile ar fi majorate până la 16 la sută pe parcursul anului 2012.

Florin Georgescu a mai spus că Executivul va emite, până la data de 25 mai, actul normativ ce permite creşterea veniturilor salariaţilor bugetari şi ale pensionarilor.

"Până în 25 mai va fi emis acel act normativ care permite majorarea veniturilor salariaţilor bugetari şi ale pensionarilor. În acea lege vom găsi mai multe detalii, pentru că aici nu am avut posibilitatea, neavând la dispoziţie datele şi specialiştii care lucrează în Ministerul Finanţelor, în Ministerul Muncii.Vom găsi datele care spun mai mult, respectiv în luna iunie cu 8% (majorare a salariilor n.r)", a afirmat Florin Georgescu.

Potrivit acestuia, mesajul la finalizarea negocierilor "este important din două puncte de vedere: s-a încheiat un acord ce continuă politicile de stabilitate macroeconomică, de ajustări sectoriale,care practic asigură stabilitatea economică şi financiară a României, asigură finanţarea externă a României, pentru că România consumă mai mult decât produce şi trebuie să se împrumute, dar nu se putea împrumuta în condiţii rezonabile fără acest acord, pe de o parte. Pe de altă parte, a doua concluzie, s-au găsit soluţii pentru rezolvarea celor două probleme asumate de USL şi anume problema salariaţilor bugetari şi a pensionarilor".

Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a continuat discuţiile, sâmbătă, la Banca Naţională, cu membri ai viitorului Cabinet condus de premierul desemnat, Victor Ponta şi oficiali ai BNR.

Şi vineri,  au avut loc întâlniri maraton la sediul Băncii Naţionale a României cu misiunea comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Mai întâi, cu ministrul desemnat al finanţelor, Florin Georgescu, şi cu reprezentanţii ministerelor cu atribuţii în îndeplinirea condiţionalităţilor din acordul stand-by de tip preventiv  şi ulterior, cu cei ai Băncii Naţionale a României.

Georgescu: Suntem încrezători că există soluţii

Florin Georgescu a declarat la finalul discuţiilor de vineri că s-a parcurs şi convenit aproximativ o treime din memorandumul de politici economice şi financiare ce stă la baza acordului, urmând ca restul să fie negociat până la sfârşitul săptămânii.

"Suntem încrezători că există soluţii şi sunt de asemenea încrezător că reprezentanţii UE, FMI şi Băncii Mondiale vor fi înţelegători în sensul bun al cuvântului, să dea curs solicitărilor şi propunerilor noastre, care nu vin să arunce deficitul bugetar în aer, nu vin să pună presiune asupra inflaţiei sau asupra deficitului extern, nicidecum. Nu se iese din parametrii financiari care asigură stabilitatea macro-economică a ţării şi doi, nu se amână nimic ci se respectă prevederile din memorandumul încheiat, în condiţiile în care se actualizează prevederile lui pentru că, raportat la ceea ce s-a stabilit acum trei sau patru luni, lucrurile, unele s-au realizat, altele nu s-au realizat, şi atunci trebuie reprogramate în timp",a explicat el.

La rândul său, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a estimat, după discuţiile cu misiunea experţilor financiari internaţionali, că revenirea la nivelul salariilor din 2010 în sectorul public nu va avea efect asupra inflaţiei.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 5 Mai 2012
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste