Şedinţe decisive la PNL şi PSD înainte de consultările de la Palatul Cotroceni

Numele candidatului comun al trebui să fie decis până la prânz, înaintea consultărilor de la Cotroceni, unde şeful statului a invitat împreună reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR.

Sunt anunţate şedinţe decisive la PNL şi PSD, în această dimineaţă, în urma cărora ar urma să fie stabilit care dintre cele două formaţiuni va da prima premierul în cadrul sistemului de conducere prin rotaţie a guvernului.

Numele candidatului comun al trebui să fie decis până la prânz, înaintea consultărilor de la Cotroceni, unde şeful statului a invitat împreună reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR.

Dar la liberali se anunţă o şedinţă tensionată în mai puţin de două ore. Mulţi lideri locali sunt nemulţumiţi că partidul nu a obţinut nici Finanţele, nici Transporturile şi nici Dezvoltarea în varianta a unui premier PNL.

PSD, PNL şi UDMR au avut ieri o ultimă rundă de negocieri în care au definitivat componenţa guvernelor care vor avea în frunte premier de la PSD şi de la PNL, în rotaţia gândită la 18 luni, dar nu au vrut să anunţe oficial cine va fi primul şef al Executivului.

Sursele politice au precizat însă că propunerea comună celor două partide va fi Nicolae Ciucă de la PNL.

În această dimineaţă PSD şi PNL au programate şedinţe ale conducerilor care vor aproba listele de ministere pe care le vor primi fiecare partid şi programul de guvernare.

Social-democraţii şi liberali vor mai anunţa şi pe cine vor propune preşedintelui Klaus Iohannis să ocupe primul funcţia de premier.

Dacă vor exista diferenţe, atunci cele două partide se vor reuni din nou în orele dinaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni pentru a ajunge la un numitor comun.

Programul consultărilor

Consultările de la Cotroceni încep de la ora 12:00 cu PSD, PNL şi UDMR.

Şeful statului ar urma să discute cu liderii celor trei partide doar o jumătate de oră. Urmează consultările cu USR, tot 30 de minute, şi apoi cu AUR şi reprezentanţii minorităţilor cu finalul la ora 13:30.

Este cea de a treia serie de consultări la Cotroceni după demiterea Guvernului Cîţu prin moţiune de cenzură. Dacă liberalii şi social-democraţii se vor înţelege asupra candidatului comun şi acesta va fi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, viitorul guvern ar urma să fie votat de Parlament până cel târziu joi


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 22 Noiembrie 2021
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste