România a înregistrat o scădere economică a de 3,9% din PIB în 2020

Această evoluţie ne dă şansa unei reveniri a economiei pe plus încă din primul trimestru al anului, spune premierul Florin Cîţu.

Cele mai noi date arată că pe întreg anul trecut scăderea economică a fost de 3,9% din PIB, în condiţiile în care ţările mai dezvoltate din Europa au înregistrat reduceri chiar şi duble, iar modelul economic de la noi a fost remarcat şi de presa de specialitate internaţională, care notează că în ultimele trei luni din 2020,

România a reuşit să evite o recesiune şi chiar a crescut nesperat de mult.

Această evoluţie ne dă şansa unei reveniri a economiei pe plus încă din primul trimestru al anului, spune premierul Florin Cîţu.

Lucrurile sunt privite, însă, diferit din opoziţie de PSD.

Prim-ministrul subliniază că aceste date demonstrează că măsurile luate anul trecut de guvern au dat rezultate bune şi vor fi aplicate în continuare.

Florin Cîţu: Ceea ce am spus în 2020, tot timpul anului şi au încercat să mă contrazică trompetele pesediste, eu am avut dreptate, s-a adeverit. Pe planul României a avut o contracţie de minus 3,9 şi o creştere economică de circa 3% în trimestrul IV, una dintre singurele ţări din Uniunea Europeană care a evitat recesiunea tehnică. Avem şansa ca în trimestrul I anul acesta să revenim cu economia pe plus, adică să recuperăm tot ce am pierdut din cauza crizei, anul trecut.

Social-democraţii au, însă, o altă interpretare a datelor.

Deputatul PSD, Marius Budăi, spune că în realitate cifrele nu indică o creştere economică, ci o scădere.

Marius Budăi: Românii trebuie să afle că trimestrul IV a avut o scădere de peste 16% faţă de trimestrul I, când nu era pandemie în România. Aş spune că V-ul lui Cîţu s-a evaporat şi a rămas doar linia, aia, în jos, şi nu este doar părerea mea, este părerea multor economişti din România. N-o să avem cum să ne revenim nici în acest an, deoarce acest cerc vicios al austerităţii nu va aduce nimic bun în economie.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 17 Februarie 2021
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste