Alegeri locale 2020. Ştiri electorale

Radio România Actualități vă prezintă zilnic știri din activitatea candidaților înscriși în campania electorală pentru alegerile locale.

*Braşovul are nevoie de un nou spital municipal.

Candidatul USR la Primăria municipiului, Alen Coliban, are un proiect care prevede ca toate cele aproximativ 2.000 de paturi disponibile în prezent să fie grupate într-o unitate multidisciplinară nouă, modernă, care să răspundă nevoilor cetăţenilor.

"Este evident un proiect foarte important pentru Braşov. Proiectul noului spital al Braşovului a fost dezvoltat de o asociaţie din Braşov, o asociaţie relevantă în domeniu pentru că are foarte mulţi medici, are foarte mulţi specialişti în domeniul acesta şi are şi soluţiile la nivelul societăţii civile, are asociaţii care sunt membre în această asociaţie a noului spital, iar proiectul propus de asociaţie încă de mai bine de cinci ani de zile este unul corect dimensionat, unul care să înlocuiască tot sistemul actual de sănătate publică". ( A consemnat corespondentul nostru Adrian Cârneciu).

*Liberalul Cătălin Boboc, fost prefect al Brăilei, candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

El atrage atenţia că autorităţile locale şi judeţene nu au pus încă la dispoziţie spaţii pentru bolnavii de covid19 deşi Prefectura a solicitat acest lucru cu mai bine de o lună în urmă.

Cătălin Boboc: Vreau să vă spun că vechile discuţii pe care le aveam la Prefectură cu spaţiile pentru bolnavi din păcate nu sau rezolvat nici astăzi deşi au fost nenumărate discuţii despre posibilitatea ca autoritatea locală, mă refer aici la primărie sau la Consiliul Judeţean, să identifice nişte spaţii şi vreau să trag un semnal de alarmă, ştiţi cu toţii că astăzi nu ne spune nimeni cum va arăta această criză epidemiologică la toamnă sau la iarnă şi, din păcate, noi, la Brăila, încă nu suntem pregătiţi cu nişte spaţii suplimentare de cazare pentru pacienţi.

Brăilenii care vor să îşi construiască o casă vor avea la dispoziţie gratuit trei modele de proiecte, este propunerea lui Marian Dragomir, candidatul PSD pentru un nou mandat la Primăria Municipiului Brăila, care spune că proiectele pot fi adaptate în funcţie de dorinţa fiecăruia.

"Primăria municipiului Brăila pune la dispoziţie tuturor brăilenilor în mod gratuit trei tipuri de modele de case: astfel, casă parter, casă parter plus mansardă şi casă parter plus etaj. Proiectele pot fi descărcate în mod gratuit de pe situl Primăriei municipiului Brăila, fiecare brăilean care descarcă aceste proiecte poate să le folosească aşa cum au fost gândite ele de Primăria municipiului Brăila şi cel mai important lucru este că Primăria nu solicită niciun fel de drepturi de autor pentru aceste proiecte şi le pune în mod gratuit la dispoziţie". (Declaraţiile au fost consemnate de corespondentul RRA în Brăila, Gina Bahor).

*Kereszkeny Gabor, actualul primar al municipiului Satu Mare, candidat pentru un nou mandat din partea UDMR, asigură sătmărenii că autorităţile locale sunt pregătite cu proiecte pentru noul exerciţiu financiar.

"Aceste proiecte vizează şase domenii cheie: Regenerarea zonelor urbane, urmează cartierele Micro 14, 15, 16, cartierul Solidarităţii, infrastructura /.../. malul Someşului, afară de proiectul penru care am câştigat /.../ europeană, reabilitarea instituţiilor de învăţământ şi a instituţiilor de cultură va continua, dezvoltăm mai departe transportul public de călători în oraş, reabilitarea termică a blocurilor şi eficientizarea şi digitalizarea serviciilor publice".

În competiţia pentru Primăria municipiului Satu Mare sunt şapte candidaţi, transmite corespondentul nostru Sergiu Podină.

*Marius Paşcan este candidatul PMP la funcţia de primar al municipiului Târgu Mureş.

El susţine că este nevoie de revitalizarea zonei metropolitane, conlucrarea cu localităţile limitrofe şi atragerea fondurilor pentru dezvoltarea comunităţilor.

Marius Paşcan: Eu cred că oraşul se îndreaptă într-o direcţie greşită. Cred că nu are cârmă, că este într-o vrie în acest moment şi este nevoie de implicare a celor cu bună credinţă şi care ştiu ce trebuie făcut ca să îl restabilizeze şi într-un termen foarte scurt să readuci ceea ce aşteaptă cetăţenii acestui municipiu, un pic de mai bine.

Ţinta PMP este să devină al treilea partid ca număr de aleşi locali, transmite corespondenta noastră Marcela German.

*Roxana Cârţi este candidatul Partidului Puterii Umaniste Social Liberal pentru Primăria municipiului Arad.

Expert în achiziţii publice ea atrage atenţia asupra modului în care a fost cheltuit până acum banul public şi spune că acesta trebuie folosit doar în interesul arădenilor, precizează un comunicat primit la redacţie.
 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 6 Septembrie 2020
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste