Criza migraţiei, subiect principal pe agenda Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Criza migraţiei generată de cei peste şapte ani de conflict intern din Siria reprezintă subiectul principal al sesiunii de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

A fost adoptat un apel prin care se cere ţărilor vecine Siriei să nu renunţe la politica uşilor deschise faţă de refugiaţi, iar statele membre ale Consiliului Europei să contribuie la aplicarea planului Naţiunilor Unite printr-o colaborare mult mai activă la care să fie parte şi Rusia, SUA şi ţările din Golf.

Trimisul RRA, Dan Preda, transmite de la Strasbourg:

Situaţia umanitară a refugiaţilor sirieni aflaţi în ţările vecine a suscitat cel mai mare interes ieri, în a doua zi a sesiunii de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Pe scurt, rezoluţia adoptată solicită comunităţii internaţionale să îşi sporească susţinerea financiară pentru Iordania, Liban, Irak şi Turcia, ţări pe care milioanele de refugiaţi sirieni pun o presiune enormă.

Problema nu e nouă dar a devenit cu atât mai spinoasă cu cât operaţiunile militare derulate în zone cu concentrări masive de populaţie civilă se înmulţesc - ieri a fost cel mai recent exemplu, când armata siriană a atacat oraşul Deraa, iar una dintre ţările cele mai afectate de această tragedie umanitară, Iordania, a anunţa acum două zile că nu mai poate face faţă unui nou val de refugiaţi.

Azi practic chestiunea rămâne pe tapet aici, doar că discuţiile vor viza în principal un aspect juridic foarte spinos: politica de azi şi migraţie în UE.

Din păcate nimeni din România nu va participa la dezbatere.

Toţi parlamentarii sunt acasă la Bucureşti, pentru a nu lipsi de la votul moţiunii de cenzură.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 27 Iunie 2018
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste