Ministerul Dezvoltării s-a constituit parte în dosarul TelDrum

Dosarul Tel Drum vizează, între altele, presupuse infracţiuni de fraudare de fonduri europene, iar prejudiciul este estimat la peste 127 de milioane de lei.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene s-a constituit parte în dosarul Tel Drum, instrumentat de procurorii DNA, la sesizarea Oficiului European Antifraudă.

Ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica a precizat astăzi: "Urmare a solicitării DNA, /.../ trimis pozitiv în ceea ce priveşte constituirea ca parte. Este obligaţia statului-membru în relaţie cu Comisia Europeană, ca, atunci când este indentificată o fraudă, să recuperăm suma respectivă atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetul Uniunii Europene".

Dosarul Tel Drum vizează, între altele, presupuse infracţiuni de fraudare de fonduri europene, iar prejudiciul este estimat la peste 127 de milioane de lei.

În acest dosar este urmărit penal preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 14 Decembrie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste