Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regeleui Mihai ajunge în România

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat, pentru câteva ore, la Sinaia, unde va fi depus la Castelul Peleş.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va ajunge, în această dimineaţă, în România.

Va fi transportat, pentru câteva ore, la Sinaia, unde va fi depus la Castelul Peleş.

CORESPONDENȚĂ DIN PRAHOVA. Corespondentul RRA, Simona Uță:

Am să vă spun mai întâi că acest domeniu, Peleş, este locul de care Majestatea Sa era foarte ataşat, deoarce aici s-a născut şi şi-a trăit ultimii ani din viaţă, în aparamentul "Voievodului", situat la etajul 2.

Încă de săptămâna trecută, domeniul Peleş este în doliu, deoarce atât steagul de pe catargul castelului, cât şi cele de pe alei au fost coborâte în bernă, iar în Holul de Onoare a fost deschisă Cartea de Condoleanţe, în care sute de persoane au semnat deja.

Da, astăzi, la ora 14:00, sicriul, purtându-l pe Regele Mihai, va fi depus în Holul de Onoare, unde va rămâne până la pra 18:00, timp în care reprezentanţi ai vieţii publice şi politice din România şi din Republica Moldova sunt aşteptaţi să-şi prezinte condoleanţele. Primul care va sosi la Castelul Peleş va fi preşedintele Klaus Iohannis.

Publicul nu va avea acces la Peleş pe durata cât sicriul se va afla depus la castel, în schimb foarte multe persoane au anunţat că vor ieşi pe traseul cortegiului funerar, în mai multe localităţi prahovene, pentru a-şi lua rămas bun de la ultimul rege al României.

Sicriul cu trupul neînsufleţit va ajuge diseară, din nou, în Capitală, şi fi depus la Palatul Regal.

Acolo, cei care vor dori să aducă flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte, o vor putea face astăzi, între orele 21:00 şi 24:00, dar şi mâine şi vineri.

Moştenirea spirituală lăsată de Regele Mihai şi alte aspecte legate de Regalitatea în România vor fi teme ale emisiunii "Probleme la Zi", difuzată astăzi la Radio România Actualităţi, după Radiojurnalul orei 13:00.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 13 Decembrie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste