Preşedintele Iohannis a vorbit cu Petro Poroşenko despre Legea educației din Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat omologului său ca Ucraina să îşi respecte angajamentele asumate constant faţă de partea română.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat ferm nemulţumirea, astăzi, într-o convorbire telefonică avută cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko faţă de Legea educaţiei recent adoptată în Ucraina.

Şeful statului român a explicat că legea are efecte negative asupra dreptului la educaţie în limba maternă al persoanelor aparţinând minorităţilor din Ucraina, inclusiv cea română.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat omologului său ca Ucraina să îşi respecte angajamentele asumate constant faţă de partea română privind respectarea normelor şi standardelor internaţionale de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale.

Preşedintele Ucrainei a promis că va fi găsită o soluţie la problemele create de adoptarea legii, astfel încât drepturile minorităţii române de a învăţa în limba maternă să nu fie afectate.

Preşedintele Petro Poroşenko l-a invitat din nou pe Iohannis la Kiev, iar acesta a explicat că această vizită, care trebuia să aibă loc luna aceasta şi care a fost amânată de partea română din cauza adoptării Legii educaţiei, va avea loc după remedierea corespunzătoare a problemelor provocate de acest act normativ.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 18 Octombrie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste