Ameninţarea Rusiei, temă dominantă la Adunarea Parlamentară a NATO

Securitatea la Marea Neagră şi ameninţarea Rusiei au fost printre temele cel mai des menţionate la reuniunea la care a participat şi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

România va continua să fie un partener de încredere şi un contributor relevant la securitatea euroatlantică, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis în discursul rostit, astăzi, la sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a NATO, care se desfăşoară la Bucureşti.

Securitatea la Marea Neagră şi ameninţarea Rusiei au fost printre temele cel mai des menţionate la reuniunea la care a participat şi secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, alături de şefii celor două camere ale parlamentului român.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că din punctul de vedere al României trebuie să dispară diferenţele de abordare între flancurile NATO şi că este nevoie de o prezenţă unică şi persistentă la graniţe.

Şeful statului a explicat că este nevoie şi de întărirea infrastructurii civile pentru apărarea de ameninţări cibernetice şi hibride.

"NATO nu caută confruntarea şi nu este o ameninţare pentru Rusia. Însă, în relaţia cu Rusia este nevoie de o strategie aliată, cuprinzătoare şi coerentă pe termen lung. Ea trebuie să includă dialogul, dar de pe o poziţie puternică, de apărare şi descurajare", a spus Klaus Iohannis.  

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat pe împărţirea echilibrată a responsabilităţilor şi costurilor de apărare între aliaţi, dar şi pe o mai eficientă cheltuire a fondurilor.

Jens Stoltenberg a menţionat în context, că industria de apărare europeană este fragmentată, de exemplu, în timp ce Statele Unite au un singur tip de tanc, europenii au şaptesprezece.

Secretarul general al NATO a vorbit şi despre modificarea legislaţiei în cadrul NATO, pentru ca trupele şi echipamentele să poată fi deplasate mai uşor şi mai rapid, fără piedici birocratice.

La asta se adaugă, a spus oficialul NATO, nevoia de îmbunătăţire a infrastructurii de transport în unele zone din Europa.

În contextul războiului informaţional al Rusiei împotriva NATO, Jens Stoltenberg a menţionat libertatea presei. 

"Cred puternic în importanţa unei prese libere şi independente, pentru că dacă avem jurnalişti şi canale media critice şi independente, acestea vor putea pune întrebări, vor verifica sursele şi vor distinge ce este fapt şi adevăr, de ce este propagandă şi dezinformare. Este cruicală nevoia de presă liberă acum când suntem ţinta unor încercări din exterior, de interefernţă şi dezinformare", a susţinut Jens Stoltenberg.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a explicat că Marea Neagră este estenţială pentru securitatea NATO, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a avertizat că pe flancul estic asistăm la o intensificare a provocărilor, la militarizare crescută şi la apariţia unei noi rute de migraţie, prin Marea Neagră.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 9 Octombrie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste