Întâlnire premier-preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român

Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, Eric Stewart.

Luna trecută, Eric Stewart spunea că în România există numeroase oportunităţi de investiţii pentru companiile americane în industria de apărare, în energie, agricultură şi sănătate.

El anunţa atunci că, la sfârşitul acestei luni, Consiliului de Afaceri Americano-Român va organiza o misiune economică în România cu participarea a 10-12 mari companii americane care ar intenţiona să investească pe piaţa românească.

Şeful Executivului a declarat că au fost  discutate proiecte concrete, proiecte ce s-ar putea realiza în anii următori în domenii ca : transporturi, armata, sanătate şi energie.

"Privesc această întâlnire de astăzi ca un început, le-am şi spus celor din delegaţia americană că vorba lungă la noi înseamnă sărăcia oamenilor şi niciuna din părţi nu-şi doreşte acest lucru", a subliniat premierul României.

Preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, Eric Stewart s-a pronunţat pentru consolidarea relaţiei economice între cele două state, subliniind că în România există numeroase oportunităţi de investiţii pentru companiile americane în industria de apărare, în energie, agricultură şi sănătate, precizează redactorul RRA, Petruţa Obrejan.

AUDIO Declaraţia premierului Grindeanu


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 29 Martie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste