Dragnea: Ştiam că preşedintele are de gând să anunţe organizarea unui referendum

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susține că ştia încă de acum o săptămână, că preşedintele Iohannis are de gând să anunţe organizarea unui referendum, acelaşi lucru fiind cunoscut şi de premierul Sorin Grindeanu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spune că îi erau cunoscute planurile şefului statului de a iniţia un referendum pe tema legilor privind justiţia.

Într-un interviu la postul România TV, el a apreciat că demersul este unul politicianist, prin care şeful statului speră să recupereze din capitalul de susţinere afectat de pierderea de către opoziţie a alegerilor parlamentare.

"Şi eu, şi primul ministru ştiam lucrul ăsta, pentru că este în logica unui om politic care a scăzut în sondaje, care a făcut foarte multe greşeli, unui om politic care a pierdut alegerile, pentru că, practic, el a fost vârful de lance al PNL şi USR la alegerile din 11 decembrie şi vrea să resusciteze, după părerea mea, într-un mod total greşit şi riscant pentru România nişte foşti susţinători, alegând o cale care nu este corectă", a susținut Dragnea.

Liviu Dragnea a mai spus că PSD nu doreşte suspendarea preşedintelui Iohannis, deşi consideră că unul dintre obiectivele acestuia este de a împiedica guvernul să-şi pună în aplicare programul.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 24 Ianuarie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste