Românii din străinătate se pot înscrie în Registrul Electoral şi prin Internet

Guvernul a stabilit că românii din afara ţării pot să se înscrie în Registrul Electoral şi prin Internet. Ministerul Maria Ligor a cerut ca aceste date să fie procesate la fel de repede ca cele primite prin poştă.

Reuniunea anuală a diplomaţiei române continuă şi astăzi la Bucureşti cu o sesiune de lucru privind comunităţile istorice româneşti.

Ministrul pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a reamintit că Guvernul a stabilit că cei din afara ţării pot să se înscrie în Registrul Electoral şi prin Internet şi a cerut ca aceste date să fie procesate la fel de repede ca cele primite prin poştă.

"Posibilitatea ca cetăţenii să-şi trimită cererea de înscriere în Registrul Electoral, însoţită de copii scanate ale documentelor de care cunoaşteţi că au nevoie ca să se poată înscrie în Registrul Electoral prin email. Rugămintea este să fiţi pregătiţi la oficii, să primiţi aceste informaţii prin email şi să le operaţi aşa cum operăm orice corespondenţă primită prin poştă, în momentul în care, evident, ordonanţa e în vigoare", a spus Maria Ligor. 

La această sesiune participă şi consilierul de stat Sandra Pralong, care a subliniat că drepturile românilor din afara ţării trebuie să fie apărate, în special acela privind învăţământul în limba română.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 1 Septembrie 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste