La Galaţi 29 de preşedinţi şi locţiitori ai preşedinţilor secţiilor de votare s-au retras

29 de preşedinţi şi locţiitori ai preşedinţilor secţiilor de votare din judeţul Galaţi au decis să se retragă din această calitate.

Decizia a fost luată la nici 24 de ore de la tragerea la sorţi, computerizată, privind desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite pentru alegerile locale din 2016, a anunţat preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Galaţi, judecător Robert-George Florea.

Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Municipal Galaţi, judecător Diana Mihaela Oancea, motivele invocate de cei care au renunţat sunt fie de natură medicală, fie tehnică, în acest din urmă caz fiind vorba de persoane dublu desemnate, tot prin sistem computerizat, şi ca preşedinţi sau locţiitori în secţii de votare, dar şi ca preşedinţi sau locţiitori în unele din cele 65 de birouri electorale de circumscripţie.

De menţionat că preşedintele BEM Galaţi a precizat că retragerea celor deja desemnaţi ca preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare trebuie să aibă un motiv întemeiat, în caz contrar, Autoritatea Electorală Permanentă putând aplica amenzi de minim 4 500 lei.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 25 Mai 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste